Patriarhul Daniel: În Sfânta Cruce este ascunsă puterea Învierii

0

Puterea Învierii este ascunsă în Sfânta Cruce, iar lumina Învierii este slava Sfintei Cruci, afirmă Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor ortodocşi cu prilejul Sfintei Sărbători a Paştelui.

„Crucea Mântuitorului Hristos este semnul iubirii Sale atotputernice şi smerite, făcătoare de viaţă şi dătătoare de bucurie. În Sfânta Cruce este ascunsă puterea Învierii, iar lumina Învierii este slava Sfintei Cruci. Astfel, Sfânta Cruce nu este doar semn al jertfei şi al morţii, ci şi semn al Învierii şi al biruinţei”, spune Patriarhul.

Înaltul ierarh ortodox consideră că „prin Învierea lui Hristos Cel Răstignit se arată că iubirea omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni poate fi mai tare decât ura, violenţa şi moartea”.

„Tăria puterii iubirii jertfelnice a lui Hristos se arată atât în Crucea Sa, ca smerenie, cât şi în Învierea Sa, ca slavă. De aceea, Biserica Ortodoxă nu desparte niciodată Crucea de Înviere”, susţine Preafericitul Daniel.

Acesta subliniază că „răstignirea lui Hristos pe Cruce este respingerea cea mai violentă a iubirii lui Dumnezeu de către omenirea păcătoasă şi înstrăinată de Dumnezeu”.

”Pe de altă parte, jertfa Sa pe Cruce, îndurată în mod liber (cf. Ioan 10, 17-18), arată smerenia Sa, ca răbdare a suferinţei şi ca statornicie în iubire iertătoare, chiar şi faţă de duşmanii Săi (‘Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac’, Luca 23, 34)”, arată Patriarhul.

Potrivit acestuia, „legătura interioară dintre Cruce şi Înviere este o dominantă a întregii spiritualităţi ortodoxe liturgice şi filocalice, deoarece Ortodoxia este în acelaşi timp Biserica pocăinţei şi a doxologiei, a postului şi a bucuriei”.

„Întrucât, prin Crucea lui Hristos s-a arătat puterea iubirii mântuitoare a lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 1, 18), noi, creştinii, cinstim Sfânta Cruce şi ne facem semnul ei când ne rugăm, dimineaţa, la prânz şi seara, când începem un lucru şi când îl terminăm, în vreme de necaz şi în vreme de bucurie”, afirmă Patriarhul Daniel, explicând că „legătura dintre Cruce şi Înviere, dintre suferinţă şi speranţă, osteneală şi bucurie, luptă şi biruinţă se vede adesea în iubirea jertfelnică a părinţilor buni pentru copiii lor, a părinţilor duhovniceşti pentru cei păstoriţi de ei, a oamenilor harnici şi darnici pentru semenii lor aflaţi în nevoi, în iubirea jertfelnică a celor care lucrează şi se luptă, permanent, pentru binele familiei şi al societăţii, al poporului şi al patriei lor, al tuturor oamenilor pentru care Hristos Domnul a murit şi a înviat ca să dăruiască tuturor mântuire şi viaţă veşnică”.

Preafericitul Patriarh Daniel reaminteşte că „anul acesta, 2013, este sărbătorit în Patriarhia Română ca ‘an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, la împlinirea a 1.700 de ani de la proclamarea de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313″.

Patriarhul elogiază „importanţa covârşitoare” a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pentru viaţa şi activitatea Bisericii ca „apărători ai libertăţii creştinilor, ai unităţii Bisericii, ctitori de cetăţi creştine şi lăcaşuri sfinte, apărători ai demnităţii umane şi ajutători ai săracilor” şi modelul care l-a constituit pentru viaţa creştină a mamelor Sfânta Elena „învăţătoare a credinţei creştine în familie şi în societate, unind înţelepciunea cu evlavia şi credinţa cu dărnicia”.

„Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena ne îndeamnă să apărăm dreapta credinţă, să ne închinăm Sfintei Cruci şi să o cinstim ca pe o armă de biruinţă, să vedem în semnul Crucii puterea iubirii jertfelnice şi smerite a lui Hristos, care ne duce la învierea sufletelor, din moartea păcatului, şi la învierea trupului, din stricăciunea mormântului”, îndeamnă Patriarhul.

Acesta constată că „astăzi mulţi oameni poartă crucea suferinţei din cauza înmulţirii păcatelor, a patimilor egoiste şi a relelor de tot felul, din cauza lăcomiei sau zgârceniei unora şi a sărăciei altora, a violenţei în familie şi în societate, a nedreptăţii şi nepăsării, a bolilor şi singurătăţii, a certurilor în familie şi a divorţurilor, a părăsirii copiilor şi bătrânilor ş.a., (…), în această privinţă adeverindu-se cuvintele Mântuitorului Hristos că: ‘Din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci’ (Matei 24, 12)”.

„Prin urmare, mai ales în aceste zile, este bine să aducem bucuria Sfintelor Paşti în casele de copii orfani şi bătrâni, la patul bolnavilor, dar şi acolo unde este multă tristeţe, singurătate şi deznădejde, în familiile sărace, îndoliate şi îndurerate. (…) Pretutindeni unde putem face binele să-l facem purtând, în suflet şi în fapte, lumina Crucii şi bucuria Învierii! (…) Orice osteneală sau orice jertfă, de acest fel, cuprinde în ea lumina pe care o vesteşte Biserica Ortodoxă în ziua de Paşti şi în fiecare duminică de peste an, zicând: Iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!”, spune Patriarhul.

Înaltul ierarh ortodox ne sfătuieşte „să cultivăm, prin rugăciune şi cuvânt bun, în lumina acestei bucurii pascale, legătura fraternă cu românii care se află în afara hotarelor României sau în diaspora română”.

În încheierea Pastoralei de Paşte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, adresează tuturor ”părinteşti şi frăţeşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.