Despre oamenii cei mai fericiţi

În spatele întrebărilor privind locurile de muncă, dacă acestea sunt suficiente, cât de mult ar trebui să munciţi şi ce viitor vă vor aduce ele, există o altă întrebare: cât de angajaţi şi dedicaţi sunteţi în ceea ce faceţi?

Prea mulţi oameni sunt, cumva, “pe modul automat” în ceea ce fac. Mai exact, uneori li se spune sau ştiu deja ceea ce au de făcut, uneori sunt opriţi din ceea ce ar vrea să facă, iar alteori sunt pregătiţi să plece, în cazul în care nu le convine ceva la locul lor de muncă. Există, însă, şi o excepţie.

Cei mai fericiţi oameni sunt  cei care cercetează cele mai dificile probleme, fiind angajaţi, de bună-voie, în găsirea unor soluţii. Dintre aceştia, unii sunt implicaţi în cauze umanitare, dedicându-se oamenilor din jurul lor, mai puţin norocoşi. Îi ajută pe cei care nu au un adăpost şi care locuiesc pe străzi , nu au mâncare sau apă, încercând să găsească soluţii la toate aceste probleme. De asemenea, îi sprijină pe copiii cu boli în faze terminale, având convingerea că pot face ceva pentru ei şi că le sunt de ajutor.

 

  • Fericirea vine din scopuri umanitare

Ellen Goodman, o jurnalistă câştigătoare a premiului “Pulitzer”, a transformat durerea în scop social. Ea a suferit enorm din cauza mamei sale bolnave, care urma un tratament, dar se afla în ultima fază a vieţii. După ce şi-a lăsat profesia de cronicar sindicalist, ea a fondat proiectul “Conversaţia” (“The Conversation Project”), o campanie care ajuta fiecare familie să înfrunte dificultatea de a vorbi despre moarte şi despre îngrijirea ce trebuie dată persoanelor înainte de a muri.

Gilberto Dimenstein, un alt scriitor devenit activist de partid în Brazilia, răspândea fericirea prin intermediul antreprenoriatului social. Când celebrul pianist brazilian, Joao Carlos Martins, nu şi-a mai putut folosi majoritatea degetelor şi a fost în pragul unei profunde disperări, Dimenstein l-a sfătuit să îi înveţe muzică pe tinerii defavorizaţi.

Câţiva ani mai târziu, Martins devenea dirijor şi emana doar fericire în jurul său. De-a lungul întregii Brazilii, el a reuşit să descopere talente muzicale şi să le dea viaţă. A adus orchestre de tineret care să cânte în Carnegie Hall şi în Lincoln Center din New York şi chiar şi-a putut folosi, din nou, unele dintre degete.

 

  • Fericirea vine din sentimentul că tu faci diferenţa

Pentru mulţi antreprenori sociali, fericirea vine din sentimentul că ei fac diferenţa.

Unii consideră că acelaşi spirit de echipă  există şi în domeniul afacerilor, oamenii reuşind, astfel, să creeze noi iniţiative în care cred.

Echipa implicată în proiectul himalayan “Gillette” (“Gillette’s Himalayan Project), a acceptat provocarea de a schimba modul în care se bărbieresc bărbaţii în India, unde practica obişnuită constă în utilizarea unor lame ruginite, rupte în două, ce cauzează infecţii sângeroase.

Un membru al echipei care, iniţial, nu a vrut să părăsească oraşul Boston pentru India, a ajuns la concluzia că aceasta a fost cea mai inspirată misiune. De asemenea, echipa Procter & Gamble’s Pampers trimisă în Nigeria, a găsit tocmai acolo fericirea. Membrii echipei s-au confruntat cu  problema mortalităţii infantile, dar au reuşit să găsească soluţii: cinci clinici mobile, trimiterea unui medic şi a două asistente medicale, în zonele fără acces la asistenţă medicală.

Rosabeth Moss Kanter, în cercetarea pentru cartea sa, “Evoluează!” (“Evolve!”), a ajuns la concluzia că, în trezirea motivaţiei umane, banii acţionează ca un aşa-zis scor de card, dar nu ajută oamenii să meargă la sfârşitul zilei, acasă, cu un sentiment de împlinire.

Oamenii pot fi inspiraţi pentru a ajunge la obiectivele lor şi pentru a face faţă provocărilor, dacă le pasă într-adevăr de rezultat. Rosabeth Moss Kanter spune că nu va uita niciodată cum un director general al operaţiunilor de la Daimler Benz din Africa de Sud a făcut să crească productivitatea şi calitatea prin faptul că le-a spus muncitorilor să realizeze ceva cu valoare pentru ei, şi anume: o maşină pentru liderul Nelson Mandela, abia eliberat din închisoare. Mândria de a oferi un Mercedes tocmai lui Mandela, dar şi sentimentul unei mari realizări, au ajutat muncitorii să menţină un nivel înalt de performanţă. Oamenii  blocaţi în locuri de muncă plictisitoare, vor acţiona imediat şi îşi vor îndrepta toate eforturile în acele cauze cu rol important pentru ei.

În zilele noastre, este foarte comun să spunem că scopul unui loc de muncă este avansarea în funcţie. Oamenii, însă, ar trebui să îşi găsească propriul lor scop şi propria pasiune. Rosabeth merge mai departe cu această idee, având pretenţia de la toţi oamenii, indiferent de situaţia sau de funcţia lor, să aibă un sentiment de responsabilitate pentru cel puţin un aspect ce poate schimba lumea, în bine. Ea susţine că e ca şi cum am avea două locuri de muncă, unul cu sarcinile noastre imediate, iar celălalt cu şansa de a face diferenţa.

Astfel, vom avea parte de recompense care, deşi nu sunt financiare, sunt esenţiale pentru a simţi un real angajament şi o reală fericire.

Raluca Florescu

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata