Interesul poartă fesul!

„Nu este acum sau aici momentul să facem vreun bilanţ după un an de guvernare. Motivul este că nu ne-am propus să guvernăm doar un an. Bilanţul se face doar atunci când se încheie un mandat” declara la împlinirea unui an de guvernare premierul Ponta. Declaraţia survine în cadrul şedinţei USL din 7 mai în care, probabil, că au fost discutate şi problemele guvernării Ponta.

 

Dănuţ Dudu

 Mai mult, premierul susţinea că actualul executiv are o stabilitate politică incontestabilă şi că şi-a onorat promisiunile electorale, mai ales cele care ţin de salarii şi pensii.

Ceea ce însă a refuzat Victor Ponta să vadă este că atât guvernul anterior, cât şi cel actual (ambele purtându-i semnătura), repetă greşelile de care se făceau vinovate guvernele Ungureanu şi Boc şi care au permis, în ultimă instanţă demiterea acestora prin intermediul moţiunilor de cenzură.

În primul rând ar trebui adusă în discuţie lipsa de transparenţă de care dă dovadă actualul executiv. Lipsa de transparenţă de care, la vremea respectivă, era acuzat cabinetul Boc şi care face trimitere la una din obligaţiiile legale pentru orice guvern al României. Obligaţie care s-a dovedit, de-a lungul anilor, facultativă pentru executivele perindate la Palatul Victoria, cele care au permis promovarea unor hotărâri de guvern care s-au dovedit a nu avea nici o legătură cu priorităţile reale ale românilor.

Revenind însă la aşa zisele diferenţe între cabinetele Ponta şi cele conduse de Emil Boc, respectiv Mihai Răzvan Ungureanu, acestea ar trebui să rezulte din comparaţia făcută între conţinutul moţiunilor de cenzură depuse de alianţa USL, care au dus la căderea celor două guverne PDL, şi realizările actualei guvernări.

Punctul forte al motiuniilor depuse de USL l-a constituit modul în care s-a încercat privatizarea unor societăţi strategice cum ar fi CupruMin. Dacă guvernul Ungureanu a eşuat lamentabil în această încercare datorită impotenţei financiare a investitorului care câştigase licitaţia, nici cabinetul Ponta nu a fost mai breaz în cazul eşecului răsunător de la Oltchim.

Ca să nu mai vorbim de încercarea de privatizare a CFR Marfă, companie care deţine un parc de 3.000 de locomotive şi 18.000 de vagoane pentru care se cer doar 180 milioane de euro (pentru 51% din acţiune) ceea ce înseamnă că executivul a evaluat societatea la 360 milioane de euro, dublul valorii de fier vechi a locomotivelor şi vagoanelor deţinute de companie.

Criticile dure legate de vânzare pe bursă a unui pachet din Transelectrica la un preţ inferior celui de listare li se poate răspunde acum cu ceea ce se întâmplă în cazul Tranzgaz Mediaş.

În acelaşi timp, dacă la vremea respectivă Victor Ponta era unul dintre cei mai duri luptători împotriva exploatării gazelor de şist, acum este cel care de undă verde acestei catastrofe ecologice pentru România.

Moţiunile care au dus la căderea guvernelor Boc şi Ungureanu contestau capacitatea guvernelor conduse de aceştia de a atrage fondurile europene şi creşterea fiscalităţii care era o povară pentru economia României.

La un an de guvernare Ponta, capacitatea de absorbţie a fondurilor europene nu a crescut spectaculos (doar cu 1,5%) în timp ce fiscalitatea este pe un trend ascendent.

În acelaşi timp, chiar dacă majorarea salariilor şi pensiilor s-a realizat conform promisiunilor electorale, preţul plătit de economia României a fost mai mult decât piperat: scăderea investiţiilor cu 7,5% doar în primul trimestru al lui 2013, ceea ce reprezintă o scădere de 15 procente faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte acuzaţiile legate de contractele preferenţiale încheiate de guvernele PDL cu clientela politică nu s-a schimbat nimic esenţial ci doar, cel mult, destinaţia şi numele celor care se folosesc de fondurile publice.

De altfel, aceasta este o tradiţie în politica românească, fiecare câştigător al alegerilor trebuind să-şi recompenseze oamenii care au investit în campaniile electorale pentru ca favoriţii lor să ajungă la putere. (Ca să fim obiectivi, nici în alte zone democratice lucrurile nu stau altfel dar acolo, cel puţin, există un control al sumelor “donate” de susţinătorii fiecărei tabere politice).

În concluzie, la un an de mandat, Victor Ponta nu se poate lăuda decât cu faptul că “interesul poartă fesul” şi că alianţa care l-a promovat la putere mai există doar mulţumită intereselor care constituie liantul acestora.

În rest, totul seamănă a vedentta politică în care numele sonore condamnate de fosta putere revin în prima linie a vieţii politice, pentru ca locul acestora să fie luat de cei din camarila PDL-ista.

 

Dănuţ Dudu

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.