Investitori potenţiali la Oltchim, dar şi concedieri anunţate de administratorul judiciar al societăţii

Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunţat, miercuri,8 mai, că printre investitorii interesaţi de combinatul vâlcean se numără şi englezii de la Ineos Kerling.

„Avem aici la Vâlcea, un investitor interesat este vorba de Fortissimo Capital din Israel. Ieri ne-am întâlnit cu un actor important din piaţa petrolului, astăzi la ora 16 ne vom întâlni cu un alt investitor, deci o să avem trei până în momentul de faţă. Urmează să redactăm şi să trimitem până mâine cereri de oferte pe piaţa londoneză. Există un interes deosebit din partea unui mare investitor, Ineos Kerling. Cei doi investitori strategici despre care vorbim nu au semnat deocamdată nicio scrisoare de intenţie niciun acord de confidenţialitate, în consecinţă nu pot da numele lor. Însă cei de la Fortissimo urmează, în cele trei săptămâni, să facă un studiu”, a precizat Piperea

Acesta este de părere că Oltchim ar fi bine să fie cumpărat împreună cu platforma de la Piteşti.

„Ideea este să cumpere împreună cu Arpechim, pentru că ar fi o greşeală strategică să cumpere separat. Intenţia noastră, ca administratori judiciari, este să vindem la pachet acest produs, să se poată folosi oportunitatea că ambele platforme, de la Vâlcea şi Piteşti, lucrează integrat. Condiţia pe care o punem potenţialilor cumpărători este de a asigura capitalul de lucru pentru a duce capacitatea de producţie la 65%, care înseamnă 50 de milioane de euro. A doua condiţie este să-şi asigure managementul unităţii noi, care va rezulta din decuparea activelor care sunt funcţionale de la Oltchim-ul vechi, aşa numitul Oltchim II. Preţul urmează să fie negociat pentru combinat pe baza a două condiţii. Trebuie făcută o evaluare a acestor active funcţionale şi de acolo se va începe negocierea. În al doilea rând, va fi un vot al creditorilor atunci când se va vota planul de organizare”, a mai spus Piperea.

Administratorul judiciar a discutat şi despre crearea a două societăţi – Oltchim I şi Oltchim II.

„Se va decupa activul funcţional care înseamnă cele două platforme care vor trece la noul Oltchim fără ipotecă, fără nicio legătură cu datoriile, cu excepţia preţului părţilor sociale. În maximum o lună vom avea toate lucrurile clarificate, atât noul Oltchim, care va constituit în această perioadă, cât şi investitorul strategic selectat pentru procedura de preprivatizare. Dar privatizarea nu va avea loc decât după ce vom avea un plan de reorganizare care, oricât ne-am grăbi noi, va fi gata în septembrie-octombrie. Atunci va fi efectivă privatizarea. Datoriile vor fi şterse printr-un proces de ‘haircut’, aşa se numeşte, deci ştergere parţială de datorii printr-un plan de reorganizare care are ca punct principal aşa numitul program de plăţi. Pot să vă spun că în dosarele mari, importante, rata de recuperare este între 25 şi 30%. Datoria combinatului este de 793 milioane de euro”, a menţionat Piperea.

În ceea ce priveşte disponibilizările, Piperea a precizat numărul de 900 de salariaţi dintr-o limită de 1.050.

„Vor fi disponibilizate probabil 900 de persoane, limita pe care am stabilit-o este 1.050 de persoane, limită pe care am calculat-o noi funcţie de suma minimă necesară ca reducere a costurilor cu salariile, care este 1 milion de euro pe lună. Cei care pleacă vor primi plăţi compensatorii conform CCM, dar în principal vor primi acel venit minim de completare care a fost votat în 30 aprilie şi care va fi pus concret azi printr-o hotărâre de guvern”, a mai declarat Piperea.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în procedură de insolvenţă din ianuarie 2013 şi este propus pentru a fi privatizat până în luna iunie. În prezent, combinatul funcţionează la 27% capacitate.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.