Isărescu: BNR nu vede un motiv de reducere a rezervelor minime obligatorii percepute băncilor

Banca Naţională a Românei (BNR) nu vede un motiv pentru reducerea rezervelor minime obligatorii percepute băncilor în condiţii de de diminuare a activităţii de creditare, a declarat, miercuri, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

‘Vreau să vă spun pentru cei care citiţi deleveraging-ul (dezintermediere, reducerea volumului de credite ale băncilor – n.r.) ca un fel de bau bau, nu trebuie să ne plătim şi datoriile? Această reducere a expunerii trebuie să fie ordonată, controlată şi moderată ca sume. Dacă se întâmplă aşa de ce să îl blamăm şi bineînţeles până la un anumit moment. În condiţii de deleveraging nu vedem un motiv cu totul şi cu totul aparte să îl stimulăm prin eliberarea de rezerve minime obligatorii’, a declarat Mugur Isărescu, cu ocazia prezentării raportului trimestrial pe inflaţie.

El a spus că pe măsură ce se vor observa alte tendinţe pe piaţă monetară, respectiv când băncile îşi vor relua creditarea având această situaţie pozitivă în ceea ce priveşte lichiditatea, atunci BNR va avea în vedere reducerea rezervelor minime obligatorii la pasivele în lei.

Guvernatorul BNR a mai spus că deleveragingul nu este un lucru rău, doar că nu este foarte plăcut, fiind considerat o plată sau o rambursare a unei datorii.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.