Resonance Electric Show – târgul care va reuni la Iaşi cei mai importanţi jucători de pe piaţa materialelor electrice

Comunicat de presă

La sfârşitul acestei săptămâni, în intervalul 10-11 mai 2013, Iaşul devine centrul de greutate al celor mai cunoscuţi lideri naţionali şi internaţionali în furnizarea de materiale şi echipamente electrice. Aceştia se vor reuni în cadrul târgului de prezentare Resonance Electric Show (RES 2013), organizat de compania ieşeană Resonance Distribution, în aceeaşi locaţie în care se află şi sediul acesteia – Str. Rampei nr. 9A (în spatele pieţei Dacia).

„Vor expune cei mai importanţi producători de echipamente electrice şi automatizări, corpuri de iluminat, aparataj electric şi accesorii pentru instalaţii electrice. Este un eveniment de bun augur pentru economia ieşeană şi ne bucurăm că suntem prima firmă specializată în distribuţia de astfel de produse care organizează o asemenea expoziţie în Moldova. Pentru anii următori, dorim să devină principalul eveniment anual specializat, de referinţă pentru piaţa de electrice din Moldova”, a precizat Cătălin Pocol, director general al Resonance Distribution SRL.

 ELBA-COM SA, producător cu o lungă tradiţie în fabricarea corpurilor de iluminat, va expune noutăţile din gama produselor de iluminat cu LED-uri, sistemelor de iluminat cu panouri fotovoltaice şi a corpurilor de iluminat eco-eficiente.

 NOARK Electric, o companie internaţională cu activitate la nivel mondial, îşi va prezenta echipamentele şi componentele electrice fabricate în baza unor tehnologii proprii, oferind o garanţie de cinci ani la toate produsele sale.

Cu o istorie de peste 100 de ani, compania OBO Bettermann GmbH&Co va aduce în prim-plan domenii precum conducerea energiei şi a datelor, oferind sisteme complete de conectare şi fixare, sisteme de protecţie la fenomene tranzitorii şi la trăsnet, sisteme de susţinere a cablurilor, sisteme de protecţie la foc, sisteme de aparate terminale şi sisteme în pardoseală.

Nu vor lipsi nici inovaţiile Siemens din sectorul Industrie, fiind oferite soluţii în special pentru nevoile agenţilor economici industriali de a-şi eficientiza procesele serviciilor oferite sau ale liniillor de producţie (Sisteme de Automatizare; Senzori şi Comunicaţii; Control Industrial; Acţionări Electrice).

Gama noutăţilor în materie de echipamente şi materiale electrice va fi întregită de produsele expuse de jucători de renume la nivel naţional şi mondial: Philips România, Schrack Technik, Legrand România, Courbi Rom, Kanlux Lighting, Comtec 2000 Inc, Finder Echipamente, Scame Ro, Kopos Electro.

 

  •  Resonance, lider pe piaţa de electrice din Moldova

 „Resonance Grup” SRL Iaşi este prezentă pe piaţa echipamentelor şi instalaţiilor electrice din anul 2000, activitatea de debut fiind orientată spre comercializarea şi distribuirea de produse marca „OBO Bettermann” – materiale electrice pentru instalaţii industriale şi casnice, cablare structurată şi telecomunicaţii.

 „Cursul firesc al dezvoltării afacerii a fost acela de a lărgi portofoliul de produse, gamele complete ale „Comtec”, „Schrack” şi „Siemens” contribuind la configurarea unei oferte variate şi, mai ales, de o calitate ireproşabilă. Relaţia deschisă cu furnizorii, bazată pe încredere şi sprijin reciproc, ne-au asigurat premisele pentru a câştiga un segment important de piaţă, segment care s-a extins de la un an la altul, depăşind, ca arie geografică, graniţele judeţului Iaşi”, a relatat Cristi Alexa, directorul general al firmei.

Astfel, în anul 2005, „Resonance Grup” şi-a deschis un punct de lucru la Suceava, celelalte locaţii din zona Moldovei (Bacău, Botoşani, Vaslui) fiind „acoperite” prin încheierea de colaborări cu firme distribuitoare, dar şi prin strategia vânzărilor directe.

Următoarea destinaţie pe harta „Resonance” a fost  Bacău, punctul de lucru fiind deschis în anul 2010. De asemenea, în anul 2009, în paralel cu Resonance Grup, s-a înfiinţat firma Resonance Distribution care a preluat o parte din activitatea de la Grup.

În cursul anilor 2010-2012, firma a încheiat parteneriate noi cu jucători de renume la nivel mondial: Legrand, Philips, Noark.

Interesant în evoluţia companiei este faptul că, treptat, centrul de greutate al desfacerii de produse tinde să se plaseze şi în alte zone ale ţării, cu un ritm al construcţiilor mult mai ridicat. Astfel, la ora actuală, „Resonance Distribution” oferă consultanţă şi livrează materiale electrice pentru proiecte derulate în Timişoara, Olteniţa, Bucureşti, Cluj, Curtea de Argeş şi chiar Cernavodă.

Din perspectivă financiară, anul 2012 a marcat „vârful” companiei „Resonance Distribution”, cifra de afaceri urcând la un nivel de 1,2  ori mai mare decât cel înregistrat în anul anterior.

Merită subliniat faptul că profitul obţinut s-a reîntors în firmă pentru susţinerea investiţiilor, făcând posibilă dotarea corespunzătoare a parcului auto, precum şi implementarea sistemului de certificare ISO. În acest an, în planul de investiţii al „Resonance Distribution” este inclusă amenajarea unui nou şi modern atelier de producţie.

Pentru anii următori compania îşi propune să-şi consolideze poziţia de lider pe piaţa de electrice din Moldova şi să crească prin investiţii constante în zonele nou deschise, aşa cum este în acest moment punctul de lucru Bucureşti.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.