Şomajul în rândul tinerilor reprezintă cea mai mare problemă din Europa

Un eşec în combaterea şomajului în rândul tinerilor ar putea distruge sprijinul democratic pentru guvernele Uniunii Europene, a declarat joi ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble, sugerând astfel că accentul pe austeritate din zona euro ar trebui temperat de alte politici, notează vineri New York Times.

Într-o conferinţă internaţională privind investiţiile, organizată de la Londra, Schäuble a afirmat că şomajul în rândul tinerilor reprezintă cea mai mare problemă din Europa, argumentând că Bătrânul Continent se confruntă cu sarcina dificilă ‘a consolidării creşterii, însă într-un mod viabil’.

Citeste si:  Facebook a obţinut finanţare de 500 milioane de dolari de la Goldman Sachs şi Digital Sky Technologies

‘Trebuie să accelerăm lupta împotriva şomajului în rândul tinerilor, pentru că altfel vom pierde sprijinul, într-un mod democratic, din partea unor populaţii ale Uniunii Europene’, a spus el.

Wolfgang Schäuble, văzut ca unul dintre ‘şoimii’ în rândul miniştrilor de finanţe europeni, a afirmat că sprijină iniţiativele recente ale Comisiei Europene, executivul blocului comunitar, pentru a oferi mai mult timp anumitor ţări pentru a-şi reduce deficitele bugetare. El a subliniat însă nevoia mai multor reforme structurale în Europa.

În UE, rata şomajului în Grecia a ajuns la 27% în luna februarie, potrivit datelor publicate joi, iar rata şomajului în rândul tinerilor depăşeşte 60%. În general, se aşteaptă de asemenea ca rata şomajului să ajungă la 27% în acest an în Spania, unde mai mult de jumătate dintre tineri nu au locuri de muncă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close