Moscova a ascuns informaţii cruciale despre Tamerlan Ţarnaev

Rusia a ascuns în 2011 informaţii cruciale despre radicalizarea lui Tamerlan Ţarnaev, cel mai mare dintre cei doi fraţi suspectaţi de comiterea dublului atentat din 15 aprilie de la maratonul din Boston, potrivit declaraţiilor unor funcţionari americani acordate ziarului Wall Street Journal.

Alerta transmisă de autorităţile ruse în urmă cu doi ani FBI referitor la Tamerlan Ţarnaev, ucis în schimbul de focuri cu poliţia la două zile după atentat, era motivată în parte de unele mesaje pe telefon despre care Moscova a decis să nu informeze, notează cotidianul american citat luni de ziarul Las Provincias.

Funcţionarii americani au considerat că aceste SMS trimise de mama celor doi fraţi unei rude apropiate sunt cele ‘mai importante’ dintr-o serie de semnale pierdute între cele două ţări, ale căror servicii secrete sunt afectate de o tradiţională cultură a neîncrederii

În aceste mesaje, mama lor, Zubeidat Ţarnaeva, insinua că Tamerlan încearcă să se alăture unor grupuri militante, pe care Rusia le acuza de atacurile din regiunea Caucazului, potrivit acestor funcţionari care au solicitat anonimatul. Cel puţin unul din aceste mesaje vorbeşte ‘în termeni generali de jihad’, fără să menţioneze totuşi în mod specific planuri teroriste.

Potrivit funcţionarilor, această informaţie ar fi generat o investigaţie mai detaliată despre Tamerlan care, alături de fratele său mai mic, Djohar Ţarnaev, sunt suspecţi de plasarea celor două bombe care au explodat la 15 aprilie la linia finală a maratonului de la Boston, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altor 280. Aceste date ‘ar fi permis Biroului Federal de Investigaţii să deschidă o anchetă pentru a se pune sub urmărire conversaţiile’, a declarat ziarului american congresmanul Mike Rogers, care conduce Comitetul special pentru informaţii al Camerei Reprezentanţilor. „Pentru mine a fost momentul în care s-a ratat într-adevăr ocazia’ de a preveni atentatul, a precizat Rogers.

SUA au primit informaţii despre mesaje la aproximativ o săptămână după atacuri. Funcţionarii au asigurat pe de altă parte că, după ce au primit alerta din partea Rusiei, FBI a cerut în două ocazii mai multe informaţii pe această temă, dar nu a primit niciun răspuns. În timpul celor şase luni petrecute în regiunea nord-caucaziană a Daghestanului, în 2012, Tamerlan s-a întâlnit cu un militant cunoscut, au declarat ziarului american funcţionari ai acestei provincii ruse.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ziarului că în 2011, Moscova ‘nu putea să aibă informaţii detaliate despre Tamerlan pentru că acesta nu trăia pe teritoriul rus’. Mama fraţilor Ţarnaev a fost şi ea intervievată de ziar şi a asigurat că de multe ori comunica prin mesaje de telefon cu rudele sale, dar că nu ştie care dintre acestea ar fi putut alerta autorităţile. Ea a negat că ar fi ştiut despre orice tentativă a fiului său de a se alătura unui grup rebel. Tamerlan a murit la 19 aprilie în schimburile de focuri cu poliţia, în timp ce Djohar, care se ascunsese într-un orăşel din apropierea Bostonului, a fost prins şi arestat.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.