Omul de afaceri Daniel Vârgolici a fost arestat după ce a încercat să mituiască un poliţist cu 15.000 de euro

Omul de afaceri Daniel Vârgolici, care a încercat să mituiască un poliţist din Buzău care îl prinsese conducând deşi avea permisul de conducere anulat şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost arestat, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti admiţând recursul Parchetului formulat împotriva deciziei Tribunalului Prahova care dipusese măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a admis, luni, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva deciziei Tribunalului Prahova care dispusese măsura preventivă a obligării inculpatului de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 de zile.

Astfel, magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile pentru infracţiunea de dare de mită.

Omul de afaceri Daniel Vârgolici este cercetat penal pentru dare de mită de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, după ce a fost depistat, în noaptea de 5 spre 6 mai, conducând un autoturism, în municipiul Buzău, în condiţiile în care avea permisul de conducere anulat şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că i-a promis suma de 15.000 euro unui subofiţer care lucrează la Biroul Rutier de la Poliţia municipiului Buzău pentru ca acesta să nu îndeplinească formalităţile legale de constatare a infracţiunilor săvârşite la regimul circulaţiei.

Ulterior, inculpatul a remis efectiv lucrătorului de poliţie 1.800 euro şi 1.000 lei, promiţându-i acestuia că îi va da şi diferenţa de bani până la cea promisă iniţial.

Subofiţerul în cauză l-a denunţat pe inculpat, iar procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.