Marea înşelăciune privind gazele de şist: România este, din nou, vândută!

  • Dovezi care atestă efectele negative ale fracturării hidraulice folosită încă din faza de explorare

Doamna ministru Rovana Plumb, prin funcţia pe care o ocupă este obligată să apere mediul şi implicit sănătatea şi viaţa românilor, ţinând cont de toate informaţiile care circulă în mediul public.

De ce domnia sa dezinformează şi sprijină în mod evident companiile care vor să folosească în România o tehnologie nouă, pusă la punct abia din anul 2005 de către Devon Energy ?

  •  De ce nu ţine cont de efectele dăunătoare ale acestei metode asupra mediului şi oamenilor? De ce nu ţine cont de cazul lui Aimee Ellsworth din Colorado, confirmat oficial de Comisia pentru Conservare de Petrol şi Gaze ?
  • De ce nu ţine cont de cazurile familiilor Mc Mickens, Spencer şi Phillips din Bradford County, statul Pennsylvania ?
  • De ce nu ţine cont de judecătorul Paul Grewal, din California, care a invalidat un act federal prin care statul California a concesionat teren din proprietate publică unor companii ce doreau să extragă gaze de şist, fără a lua în considerare impactul fracturării hidraulice asupra mediului şi oamenilor ?
  • De ce nu ţine cont de cazul primarului Calvin Tillman din Dish, statul Texas ?
  • De ce nu ţine cont de documentul medicilor şi apărătorilor sănătăţii publice din Pennsylvania, trimis comisarului pentru sănătate al statului New York, dr. Mirav Shah ?

Acolo, în S.U.A., s-a ţinut cont de faptul că există suficiente dovezi că fracturarea hidraulică este deosebit de nocivă şi insuficient studiată, iar companiile ascund acest adevăr, procedând în acelaşi mod ca şi companiile care produceau ţigări şi susţineau că tutunul nu conduce la dependenţă şi nu provoacă cancer!

În timp, adevărul ascuns de companii a ieşit la iveală, iar oamenii s-au îmbolnăvit de cancer pentru că au fost minţiţi!  Dacă în legătură cu fumatul, marile necazuri pentru populaţie au fost şi rezultatul unui gest asumat, în cazul gazelor de şist îmbolnăvirea populaţiei se datorează unilateral, respectiv deciziilor politice iresponsabile şi ascunse.

De ce doamna ministru, Rovana  Plumb, nu ţine cont de lista celor câteva sute de familii din S.U.A. care au avut de suferit de pe urma activităţii companiilor care utilizează fracturarea hidraulică la explorarea şi exploatarea gazelor de şist ?

De ce nu se ţine cont de incidentul din Marea Britanie care a determinat suspendarea operaţiunilor de explorare? Astfel, la 01.06.2011 ziarul „ The Independent” titrează „ Mic cutremur în Blackpool, şoc imens pentru politica energetică a Marii Britanii „după ce forajul, la primul proiect britanic pentru gaze naturale neconvenţionale, în Lancashire, N-V Angliei, a fost suspendat după un al doilea cutremur în zonă „în acelaşi moment în care compania de energie Cuadrilla Resources injecta adânc sub pământ fluide sub mare presiune pentru a face în mod deliberat să elibereze gazul din roci”.

De ce nu ţine cont că statul New York a impus moratoriu până în anul 2015, statul Vemont a interzis definitiv fracturarea hidraulică şi la fel s-a procedat şi în Pittsburgh?

În S.U.A. se desfăşoară studiile de impact asupra mediului, de către EPA ( Agenţia de Mediu a S.U.A.), UPENN şi GEISINGER, care se vor finaliza în anul 2015.

În România, doamna Rovana Plumb a dat avize de mediu fără să consulte populaţia şi fără a dispune de studiu de impact .

Ca şi când lipsa de responsabilitate a guvernanţilor noştri nu ar fi de ajuns, conform ANRM, la 30 mai 2013, va fi scos un studiu plătit de către companiile care vor să exploateze în România gaze de şist. Studiul se vrea a fi o premieră mondială şi va conţine sigur apologia gazelor de şist ( având în vedere finanţarea din partea companiilor!) şi va fi sub egida Comitetului Naţional Român pentru Consiliul Mondial al Energiei ( CNR – CME ).

De fapt, acest studiu, va fi praf în ochi pentru a adormi conştiinţa românilor şi va oferi o justificare mistificată a realităţii, însă tardivă pentru autorităţile publice din România, care deja s-au grăbit să ia decizii privind Acordurile petroliere încheiate.

Peste tot, la toate nivelurile de decizie, în legătură cu gazele de şist, vedem aşadar un mod de lucru netransparent ( acordurile sunt secretizate! ), bazat pe dezinformare care are ca scop doar înşelarea şi obstrucţionarea drepturilor legitime  populaţiei.

Toate etapele legate de luarea unor decizii privind eliberarea Certificatelor de urbanism, eliberarea acordului de mediu au fost planificate intenţionat şi cu mult calcul şi grijă în preajma unor sărbători legale ca perioada sărbătorilor legate de Crăciun, Săptămâna Mare, premergătoare sărbătorilor de Paşti.

Este evident că s-a urmărit blocarea dreptului constituţional al populaţiei de a fi consultată şi de a-şi exprima poziţia, de care autorităţile sunt obligate să ţină cont, aşa cum este specificat şi în certificatele de urbanism , precum şi în Directiva 97 / 11 / CE, art. 6 ( alin. 2) şi art.8, Directiva CE şi PE nr. 2003/ 35 , art.2 şi art. 3 şi Directiva CE 96/ 61/ Anexa V.

 Un alt punct de vedere la care doamna ministru şi de fapt întregul guvern Ponta 2 ar trebui să se raporteze este aspectul de ilegalitate a acordurilor petroliere încheiate cu compania Chevron atât de guvernele Boc – Ungureanau cât şi de actualul guvern.

 Legea petrolului nr. 238/2004 prevede în conţinutul ei următorii termeni :

Art. 1 – (1) Resursele de petrol situate in subsolul tarii si al platoului continental romanesc al Marii Negre, …, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman.

             (3) Gazele naturale cuprind gazele libere din zacaminte de gaz metan, gazele dizolvate in titei, cele din capul de gaze asociat zacamintelor de titei, precum si gazele rezultate din extractia amestecurilor de gaz  condensat.”

 

Să observăm că:

 1. Gazele naturale de care se ocupă legea petrolului se mai numesc şi “gaze convenţionale”: deci, Legea petrolului nr. 238/2004  se ocupă  doar de gazele  naturale convenţionale, nu şi de restul gazelor naturale, numite “gaze neconvenţionale” (printre care se află  gazele de şist);

Cele trei acorduri petroliere  deţinute de Chevron în Dobrogea au fost declasificate la cererea societăţii civile şi au fost puse pe site-ul ANRM. Acordul petrolier deţinut de Chevron pentru Bârlad  nu a fost încă declasificat.

În urma declasificării  celor trei acorduri ale Chevron în Dobrogea, am putut observa, printre altele, două lucruri:

1) Toate cele trei acorduri conţin la Art. 1 – Definiţii, la pagina 7, următoarea definiţie:

*Gaze naturale*  sunt  gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei,  gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat,  precum şi gaze neconvenţionale.

Dacă  comparăm această definiţie  a gazelor naturale  din  cele trei acorduri, Art. 1,  cu  definiţia gazelor naturale  din Legea petrolului nr. 238/2004, Art. 1, alin (3),   cu care trebuia să coincidă,  observăm că apare ceva în plus: “precum şi gaze neconvenţionale.”

Deci ANRM, prin Preşedintele său de atunci, dl. Alexandru  Patruti, şi Directorul  General  de atunci,  dl. Dorin Octavian Cojocaru ,  au “actualizat” cu de la sine putere  acordul petrolier şi pentru gaze  neconvenţionale,  deşi acest lucru nu este prevăzut în Legea petrolului nr. 238/2004.

Este proba că  Legea petrolului nu se referă şi la gazele neconvenţionale şi că deci cele trei acorduri sunt ilegale.

Chiar directorul ANRM, dl. Dorin Cojocaru, la seminarul desfăşurat la Sala Drepturilor Omului de la Parlament, din 18.03.2013, recunoaşte : „Poate că într-adevăr ANRM a greşit în momentul în care a trecut în acele contracte cu Chevronul şi această cerinţă de a scrie la definiţia gazelor şi „gaze neconvenţionale (de şist). Este un lucru pe care pur şi simplu nici nu trebuia să-l scriem, pentru că a fost o dorinţă a Chevronului într-adevăr ..”.

Deci, la noi, dorinţele companiilor străine sunt adăugate la conţinutul unei legi de către o structură cum este ANRM. Incredibil!

Loading...

Citește și
loading...

10 Comentarii
  1. melc codobelc spune

    probabil ca ai nostrii politicieni or sa le dea si bani numai sa ne extraga gazele

  2. K2 spune

    ………dezastrul Romaniei a inceput mai demult,ma refer la dezastrul economic,privatizari pe mai nimic,vanzarea perlei coroanei – PETROM, urmeaza CFR Marfa tot pe nimic (in 2-3 ani nu va mai exista nici umbra de vagon sau locomotiva), vin gazele de sist (si vor face exloatare, ca doar nu o fac la ei acasa, iar daca vor fi probleme de mediu , judecate stat roman in instantele internationale mult si bine). Apoi urmeaza si Rosia Montana. Parca in opozitie dl. Ponta era impotriva exploatarii gazelor de sist ori eu am amnezie? Da, un guvern de tradatori ai intereselor nationale ca, de altfel, si precedentele.

  3. Mariana-Gabriela Vladut spune

    Daca doamna Rovana Plumb ar locui intr-una din zonele pentru care a semnat, nu stiu cat ar mai fi de acord cu eploatarea gazelor de sist.Din pacate pentru mine, locuiesc intr-una din aceste zone, zona care AR FI TREBUIT protejata, apele minerale de la Buzias au un perimetru de protectie .Acest perimetru este „incalecat” de perimetrul acordat pentru gaze de sist.Ast va duce la moartea definitiva a localitatii.Asta nu e oare important pentru ministerul Mediului?Ca el se ocupa si de apele minerale.

  4. marius spune

    1)Intrebatzi public de ce nu mai functioneaza programul „casa verde”,cand iubitzii conducatori se dau de cesul mortzii pentru „independentza energetica a RO!
    2) Daca nu sunt bani in buget de ce nu faciliteaza Guvernul accesarea fondurile Europene pentru proiescte de energie regenerabila pentru persoane fizice – panouri solare,fotovoltaice, mici eoliene,pompe de caldura,centrale pe biomasa,instaltii metan………?De ce nu se acorda 70% bani UE pentru astfel de proiecte pe proceduri simplificate cu conditii avantajoase si usor aplicabile?
    3) De ce nu se subventioneaza din bani UE ( asha cum a facut Polonia) izolatii pasive si geamuri termopan cu 3 foi sticla(pasive) ,cu 70% pentru reducerea consumului de gaz conventional?
    4)De ce nu exista pe langa fiecare municipiu o intalatie de selectare a deseurilor si un fermentator pentru producerea metanului din tot ce se poate ?,realizate cu bani de la UE
    5) De ce nu invitatzi profesori de la universitatzi de prestigiu din Ro care sa explice de ce doar masurile de la pct. 2 si 3 ne-ar face independentzi energetic si s-ar crea mii de locuri de munca?
    Poate unele asociatii civice au deja calcule despre utilizarea biomasei si a celor descrise de mine, in domeniul biometanului sunt cel putzin 2 inovatii la nivel mondial produse de rom=ani ce ar putea produce investitii imediate si independentz energetice!
    Ar fi bine sa aruncati in piatza media informatzii si calcule despre cum poate fi realizata independenta energetica doar din surse eco si cu participarea populatiei investitoare in mici proiecte care sa asigure o independenta la nivel casnic/de bloc!
    In Germania pe toate locuintele aproape gasesti panouri fitovoltaice , pt k pentru 1 KW produs statul iti mai da 2!
    In Italia statul iti monteaza gratuit panourile dar ai obligatia de a da un procent in retea timp de mai multi ani!

  5. adi spune

    Toti cei care-si dau cu parerea aici , ma scuzatzi , sunt niste idioti . Desi sunt un mare ecologist , am ajuns la concluzia , in ultima perioada , ca sunt prea multe inerese meschine in Romania . Este ca si cum in Arabia Saudita s-ar spune ca „daca extragem petrol din solul patriei „ne batem joc de aerul patriei. Probabil urmatorul pas va fi sa ne facem case in pesteri , ca sa nu poluam .

  6. hmo spune

    …BANII NU AU MIROS !!! ne-am vandut de mult „ocidentului” ! iar marile firme nu se dau in laturi de la „make money” !! vezi cam ce au lasat in urma firme ca Chevron in America latina , Africa !!!…. acum urmeaza tarile de rangul 3 europene , unde intram si noi !! … de la Mihai Viteazu incoace , cam toti domnitorii si presedintii au vandur tara , mai mult sau mai putin !!! ( exceptie Ceusescu , care a eliberat Romania , dar cu ce pret !!! , pt ca altii dupa el s-o faca praf )..
    … pt @marius … s-au cam taiat subventiile pe energia verde si in Germania, Italia , Franta …

  7. hmo spune

    @marius … dar atata timp s-au dat subventii, s-a profitat din plin de banii aceia

  8. Cae Indru spune

    Romania verde, curata, fara cianuri si gaze de sist ! Spunem NU CONTAMINARII IREVERSIBILE a solului si apelor freatice prin experimente chimice de masa, initiate de corporatii suspecte si sustinute de guverne-dummy !

  9. Cristian Ioan spune

    @adi,
    Si daca suntem idioti, nu avem dreptul la viata? Numai geniile au voie sa traiasca?! Daca suntem idioti, are voie Chevron sa ne polueze apa potabila?!
    ANgela Merkel a spus ca „Zacaminte de gaze de sist ar putea fi probabil exploatate cu aceasta tehnologie de fracturare hidraulica, dar, spre deosebire de SUA, traim intr-o tara foarte dens populata. Trebuie sa analizam cu atentie daca aceasta tehnologie poate fi folosita aici. Pentru mine, cel mai important lucru este sa se demonstreze ca nu exista nici un pericol pentru oameni si mediu.” Afirmatia este usor de verificat, chiar si un idiot poate sa ia manualul de Geografie de scoala generala si sa compare denistatea populatiei din SUA cu cea din Germnaia, Romania sau Bulgaria!

  10. Mariana spune

    Mănăstirea Putna contestă avizul de mediu pentru
    SC Prospecțiuni SA București și folosirea a 15.000 de explozii
    cu dinamită pentru descoperirea gazelor de șist

    Contestaţie aviz de mediu
    Către:
    Prefectura Judeţului Suceava, Prefect FLORIN SINESCU
    Ministerul Mediului – Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Ministru-delegat LUCIA ANA VARGA
    Secretariatul de Stat pentru Culte, Secr. de stat VICTOR OPASCHI
    Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – Bucureşti, Preş. secr. de stat MIHAIL FÂCĂ
    Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Judeţean Suceava, Comisar-şef ing. ADRIANA IORDACHE
    Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Dir. ing. VASILE OŞEAN
    Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Director ing. CORNELIU VORNICU

    Prin decizia 42/11.06.2013, Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava a emis avizul favorabil de mediu pentru S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti, considerând că: „proiectul propus a fi în vecinătatea localităţilor Brodina, Vicovu de Sus, Suceviţa, Ciumîma, jud. Suceava în situl NATURA 2000 ROSCI 0328 Obcinile Bucovinei nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate”.

    Proiectul de prospecţiuni pentru descoperirea rezervelor de gaze naturale şi gaze de şist presupune, printre altele, executarea de foraje şi folosirea masivă a dinamitei pe raza Mănăstirii şi a comunei Putna, în perioada 1.06-30.12.2013.

    Mănăstirea Putna, ca unitate de cult–monument istoric şi proprietar de teren şi clădiri pe raza comunei Putna, aflată chiar în mijlocul perimetrului de proiect aprobat, având calitatea de persoană interesată şi vătămată în drepturi, CONTESTĂ avizul favorabil emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava pentru proiectul S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti, deoarece este dat cu încălcarea dispoziţiilor legale (Legea Apelor 107/1996 şi regimul general de protecţie a apelor, HG 445/2009 privind proiectele cu impact asupra mediului, L 422/2001 privind monumentele istorice), şi pune în pericol grav izvoarele de apă ale Mănăstirii Putna şi comunei Putna, precum şi integritatea monumentului istoric Mănăstirea Putna.

    Avem dovezi certe că S.C. Prospecţiuni SA, în documentaţia sa pentru obţinerea avizului de mediu, a ascuns informaţii esenţiale care dacă ar fi fost cunoscute sau ar fi fost evaluate responsabil de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, ar fi dus la refuzul eliberării avizului de mediu, astfel:

    1. S.C. Prospecţiuni S.A. foloseşte substanţe explozive periculoase
    • În perimetrul de cca. 304 km2 al proiectului, din discuţiile dintre reprezentanţii Mănăstirii Putna şi cei ai S.C. Prospecţiuni, asistate de martori, a reieşit că S.C. Prospecţiuni va amplasa linii seismice din 400 în 400 metri, săpând gropi pe fiecare linie la câte 50 metri, la 5-10 metri adâncime, deci în total cca. 15.000 gropi;
    • În majoritatea acestor gropi, din documentele S.C. Prospecţiuni a rezultat că va fi detonată câte o cantitate de explozibil: câte 0,5 kg dinamită sau între 1-2,5 kg explozibil tip rioseis sau riodet, în total cca. 7.500 kg dinamită, sau între 15.000-37.500 kg explozibil rioseis-riodet;
    • Şocurile seismice ale acestor explozii la 5-10 metri adâncime sunt înregistrate pe raza a sute de metri, dar unda de şoc se propagă până la distanţa de 10 km, cu efecte necontrolate asupra izvoarelor de apă, pânzei freatice, bazinelor de sulf din subsol sau structurilor de rezistenţă ale clădirilor;
    2. HG 445/2009, Anexa 2, indică evaluarea de mediu asupra proiectelor ce folosesc substanţe explozive
    • Anexa 2, care conţine „Lista proiectelor pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului”, vorbeşte la pct. 11, lit. h) de „Instalaţii pentru recuperarea sau distrugerea substanţelor explozive”, iar la pct. 13, lit. a) de „Orice modificări sau extinderi… ale proiectelor prevăzute în anexa nr. 1 sau în prezenta anexă, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative negative asupra mediului”;
    • detonarea dinamitei sau a explozibilului rioseis-riodet înseamnă fără nici un dubiu distrugerea unei substanţe explozive, iar pentru faptul că este vorba de 15.000 de detonări, la 5-10 metri adâncime, a între 7.500–37.500 kg explozibil, din aceasta reiese clar impactul grav asupra mediului şi obligativitatea evaluării de mediu;
    3. Ascunderea de informaţii esenţiale de către S.C. Prospecţiuni şi/sau neglijenţa administrativă culpabilă a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava
    • HG 445/2009, Art. 13 (1): „Informaţiile pe care titularul de proiect are obligaţia să le furnizeze potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) trebuie să includă cel puţin următoarele aspecte: c) datele necesare pentru identificarea şi evaluarea principalelor efecte pe care proiectul le poate avea asupra mediului”;
    • Declaraţie falsă sau incompletă a S.C. Prospecţiuni, pct 1. lit. e) din cadrul Avizului de Mediu: „emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort: în perioada lucrărilor de construire, zgomotul va fi generat de utilajele şi mijloacele de transport, nefiind afectate zonele locuite”;
    – nu se spune nimic despre şocurile seismice din subsol;
    • Afirmaţie iresponsabilă sau nedocumentată a APM Suceava, pct II. lit. c) din cadrul Avizului de Mediu: „II. c). Proiectul nu provoacă o deteriorare semnificativă şi nici o pierdere a habitatelor naturale din zona în care se va implementa”;
    – 15.000 explozii presupun o deteriorare semnificativă a straturilor solului, a pânzei freatice, şi deci a bazei de susţinere a întregului ecosistem;
    • Declaraţie falsă a S.C. Prospecţiuni, pct 1. lit. f) din cadrul Avizului de Mediu: „riscul de accident: pe perioada execuţiei şi funcţionării obiectivului este redus, nu se utilizează substanţe periculoase…”;
    – este imposibil să nu considerăm 7.500–37.500 kg explozibil substanţe periculoase;
    • Declaraţie ambiguă a S.C. Prospecţiuni, pct 2. lit. h) din cadrul Avizului de Mediu: „2. Localizarea proiectului. h) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul”;
    – chiar dacă detonările se fac în extravilanul localităţii Putna, şocurile seismice se propagă la kilometri distanţă, cu potenţial distructiv pentru monumentele istorice ale comunei: complexul monahal Măn. Putna, Biserica de lemn „Dragoş-Vodă”, Chilia Sf. Daniil Sihastrul etc.
    • Declaraţie falsă a S.C. Prospecţiuni, pct 3. lit. a) din cadrul Avizului de Mediu: „Extinderea impactului, aria geografică şi numărul de persoane afectate – lucrările ce urmează a fi executate nu vor avea un impact negativ asupra factorilor de mediu şi nu vor crea un disconfort pentru populaţie pe perioada execuţiei lucrărilor”;
    – exploziile afectează direct pânza freatică şi straturile solului, iar la distanţă, unda de şoc de până la 10 km presupune că aria afectată nu este de 304 km2, ci de aproape 1.406 km2 (1/6 din teritoriul judeţului Suceava);
    • În ansamblu, S.C. Prospecţiuni a vorbit doar de pagubele de la suprafaţă, fără să evalueze în nici un fel efectele seismice asupra pânzei freatice şi straturilor solului.
    4. Imposibilitatea ştiinţifică a controlării efectelor exploziilor asupra apei freatice, straturilor solului şi rezistenţei clădirilor
    • La întâlnirea avută cu vieţuitorii Mănăstirii Putna (licenţiaţi în Geografie, Geologie, Silvicultură, Fizică, Matematică, Drept), miercuri, 19 iunie 2013, la Putna, reprezentanţii S.C. Prospecţiuni au recunoscut că, deşi sunt cel mai avansat organism din România d.p.d.v. al cunoştinţelor seismice (dotaţi cu PPV Metre, Vibratoare mecanice, staţii seismice etc.), nimeni nu poate să măsoare cu exactitate efectele exploziilor asupra izvoarelor din sol, straturilor solului şi rezistenţei clădirilor;
    • S-a admis că nu există nici o lege sau un act normativ clar pentru prospecţiunile seismice în România, studii ştiinţifice aplicate sau institute cu o competenţă pluridisciplinară în domeniile geologie, geodezie, hidrologie şi fizică, pe care le-ar presupune activitatea de detonări seismice în sol, întreaga activitate făcându-se prin experimente relative la faţa locului;
    • Reprezentanţii S.C. Prospecţiuni au mai recunoscut, de comun acord cu toţi părinţii prezenţi ai Mănăstirii Putna, că nimeni, cu tehnologia actuală disponibilă, nu poate să cunoască precis localizarea deosebit de complexă a apelor şi izvoarelor subterane, confluenţa lor, mişcările lor, interacţiunea lor cu alte substanţe sau gaze din sol;
    • De asemenea, reprezentanţii S.C. Prospecţiuni au admis că oricât de avansată ar fi radiografierea solului prin unde seismice, nu vor putea distinge decât straturi mari de rocă, şi nicidecum fisuri, crăpături, pungi de gaze sau alte elemente de detaliu, şi, în consecinţă, nici nu pot cunoaşte efectul detonării dinamitei în preajma acestora;
    • Singurele garanţii oferite de reprezentanţii S.C. Prospecţiuni S.A. au fost compensaţiile băneşti ulterioare producerii daunelor de mediu, invocarea anilor de experienţă în domeniu şi a lipsei plângerilor individuale – afirmaţie neverificabilă, cu atât mai mult cu cât tendinţa generală a unor astfel de firme este de a nega legătura de cauzalitate între exploziile din sol şi infestarea izvoarelor sau slăbirea rezistenţei clădirilor;
    • La finalul discuţiei, reprezentanţii S.C. Prospecţiuni au recunoscut că sunt depăşiţi ştiinţific de efectele tehnologiei lor asupra mediului, de complexitatea deosebită a reţelei hidrografice subterane, a componentelor lichide sau gazoase din sol, precum şi de imperceptibilitatea şocurilor acumulate în structurile de rezistenţă ale clădirilor.
    5. A.P.M. Suceava, avea, potrivit HG 445/2009, obligaţia să consulte comunitatea locală înainte de emiterea avizului, inclusiv pentru proiecte prevăzute în Anexa 2, cu atât mai mult cu cât presupun un impact major asupra solului, apelor şi, indirect, clădirilor
    • Art. 14(3): „Raportul privind impactul asupra mediului este supus comentariilor publicului interesat, ale cărui propuneri/ recomandări sunt luate în considerare în etapa de analiză a calităţii acestuia”.
    • Art. 15(2): „Autorităţile publice pentru protecţia mediului aduc la cunoştinţa publicului, din timp şi cel mai târziu imediat ce informaţia poate fi furnizată în mod rezonabil, prin anunţ public sau prin afişare pe pagina de internet, următoarele aspecte:
    – a) orice solicitare de acord de mediu;
    – f) locul, orarul şi mijloacele prin care informaţiile relevante sunt puse la dispoziţia publicului;
    – g) modalităţile de participare a publicului, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2)”
    • Art. 18: „Rezultatele consultărilor şi informaţiile obţinute potrivit prevederilor art. 7 şi art. 11-17 se iau în considerare în emiterea acordului de mediu şi a aprobării de dezvoltare, respectiv în respingerea solicitării acordului de mediu şi a aprobării de dezvoltare pentru proiectele publice sau private care fac obiectul prezentei hotărâri”
    • reprezentanţii S.C. Prospecţiuni au recunoscut că sunt depăşiţi ştiinţific de efectele tehnologiei lor asupra mediului, de complexitatea deosebită a reţelei hidrografice subterane, a componentelor lichide sau gazoase din sol, precum şi de imperceptibilitatea şocurilor acumulate în structurile de rezistenţă ale clădirilor.
    Pentru toate motivele de mai sus, Mănăstirea Putna a interzis, prin refuzul scris nr. 145/17.06.2013, accesul şi orice lucrări ale S.C. Prospecţiuni pe terenul proprietate a Mănăstirii Putna, precum şi în limita legală a 200 metri de la perimetrul exterior al monumentului istoric. Acestea însă nu sunt deloc suficiente atâta timp cât detonările seismice se fac pe alte terenuri din raza comunei Putna, unde se găsesc izvoarele de apă ale întregii comune, iar şocurile seismice pot afecta rezistenţa clădirilor monumente istorice de la distanţă de câţiva kilometri.

    De altfel, aducem în atenţie că nu numai exploatarea resurselor naturale, ci şi „protejarea monumentelor istorice este parte componentă a strategiilor de dezvoltare durabilă economico-socială, turistică, urbanistică şi de amenajare a teritoriului, la nivel naţional şi local” (art. 10 alin. 2 din Legea 422/2001 privind monumentele istorice).

    Având în vedere că:
    • prin ascunderea unor informaţii esenţiale privind impactul proiectului S.C. Prospecţiuni asupra solului, subsolului, apelor şi clădirilor, aţi fost induşi în eroare şi aţi emis un aviz favorabil de mediu pentru acest proiect;
    • menţinerea cu bună ştiinţă a acestui aviz v-ar atrage culpa administrativă şi v-ar face responsabili de producerea a aproape 15.000 cutremure de mică intensitate în Bucovina într-un singur an, cu efecte necontrolate, în preajma atâtor monumente istorice, a apelor şi a resurselor naturale ale multor localităţi (Putna, Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Suceviţa, Brodina etc.);
    • sunteţi obligaţi să vă revizuiţi decizia în cazul apariţiei unor informaţii noi, substanţiale, de natură să schimbe cu totul impactul proiectului, aşa cum se menţionează în însuşi avizul de mediu: „Dispoziţii finale: Prezenta decizie se poate revizui, în cazul în care se constată apariţia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii”,
    noi, Mănăstirea Putna, în calitate de unitate de cult – monument istoric, proprietar de teren pe raza comunei Putna, parte vătămată atât direct cât şi indirect prin proiectul S.C. Prospecţiuni, precum şi în numele tuturor locuitorilor afectaţi ai comunei Putna şi ai localităţilor din întregul perimetru al proiectului, cerem în mod ferm retragerea autorizaţiei de mediu nr. 42/11.06.2013 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, şi, în consecinţă, oprirea definitivă a proiectului „LUCRĂRI DE PROSPECŢIUNE SEISMICĂ TRIDIMENSIONALĂ ÎN ZONA BRODINA” al S.C. Prospecţiuni S.A. Bucureşti.

    Cu stimă,

    Arhimandrit Melchisedec Velnic,
    Stareţul Mănăstirii Putna

    Monah Iustin Taban,
    Consilierul juridic al Mănăstirii Putna

    Citiți și:
    Avizul Agenției pentru protecția Mediului Suceava nr. 11114/16.10.2012
    Adresa SC Prospecțiuni SA către Mănăstirea Putna nr. 118/24.10.2012
    Adresa SC Prospecțiuni SA către Direcția Silvică Suceava nr. 285/21.05.2013
    Adresa SC Prospecțiuni SA către Mănăstirea Putna nr. 266/04/06/2013
    Adresa Mănăstirii Putna către SC Prospecțiuni SA nr. 135/11.06.2013
    Avizul Agenției pentru protecția Mediului Suceava nr. 42/11.06.2013
    Adresa Mănăstirii Putna către SC Prospecțiuni SA nr. 145/17.06.2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.