Cinci castele europene unde poţi sta regeşte

Dacă doriţi să experimentaţi un stil de viaţă regal în vacanţa dumneavoastră, există în Europa o gamă variată de castele în funcţie de preferinţele sau de bugetul de care dispuneţi. Aveţi mai jos o listă cu cinci castele europene dintre cele mai impresionante şi căutate.

 

  • Anglia: pentru intimitate

Cel mai mare castel din Anglia se află în oraşul Windsor din comitatul Berkshire. De asemenea, el este şi cel mai vechi castel locuit din lume, iar dacă reuşiţi să faceţi rost de o cameră acolo, veţi trăi bucuria de a vă răsfăţa într-un loc unic în lume. Castelul Hellifield Peel este o clădire fortificată, aflată la marginea satului Hellifield, la limita de sud a Parcului Naţional Yorkshire Dales, acesta a fost iniţial un conac anglo-saxon, care a avut mai mulţi proprietari, unul dintre ei fiind un cavaler templier din secolul al XIV-lea.

În urmă cu câţiva ani, castelul era o ruină fără acoperiş, dar pentru că acolo s-au făcut filmările pentru serialul de televiziune „Grand Designs”, cuplul Francis şi Karen Shaw au făcut ca această clădire să fie locuibilă din nou. Şi nu doar locuibilă, ci şi extrem de confortabilă; aici vă puteţi caza într-unul dintre cele patru dormitoare sau într-un apartament aflat la ultimul etaj având acoperiş modern, dotate cu paturi cu baldachin, două dintre ele datând din secolul al XVII-lea. Parcul Yorkshire Dales se află şi el la mică distanţă de castel.

 

  • Franţa: o alegere clasică

 Nu multe colţuri din Europa se pot mândri cu castele precum cele din Valea Loarei. Aproape peste tot unde te uiţi aici vei vedea câte un castel splendid, care ar putea fi un exemplu desprins din povestea „Motanul încălţat”. Cele mai impresionante castele din această zonă au fost construite în timpul Renaşterii franceze, în secolul al XVI-lea, atunci când stilul căutat era mai puţin cel care să facă faţă unui asediu şi mai mult cel care să le fie pe plac amantelor regale.

Castelul Chissay (Château de Chissay) este cu adevărat unul dintre acestea, având zidurile din piatră şi turlele care au acoperişuri aidoma unor pălării de vrăjitoare. În interiorul castelului, tavanele au arcade, scări în spirală şi o gamă largă de camere de oaspeţi cu interioare superbe. Mesele de seară sunt aici un eveniment special. Chissay-en-Touraine, locul unde se află castelul, este un sătuc pe malul râului Cher. La numai o oră de mers cu maşina se află Château de Chambord, care la începuturile sale, în anul 1519, era un conac de vânătoare şi este cel mai mare dintre castelele de pe valea Loarei. Mai există şi altele, însă cel mai romantic este Château de Chenonceau. Această regiune, mai mult ca oricare alta, este împânzită de castele.

 

  • Scoţia: buget redus

În timp ce unele castele scoţiene sunt construite peste lacuri, există altele atât de impresionante încât lumea le consideră adevărate minuni arhitecturale. Există în Scoţia un tip de construcţie distinct şi anume o casă în formă de turn – aceasta este o reşedinţă înaltă, construită din piatră, pentru un moşier care a dorit protecţie în perioadele tulburi în faţa clanurilor feudale. Istoricii fac distincţie între aceste turnuri în felul următor: C-plan, L-plan, T-plan sau Z-plan, în funcţie de forma lor, însă ideea care stă la baza acestor turnuri este asigurarea protecţiei, de pe zidurile acestora fiind îndepărtaţi atacatorii de la poarta castelului.

Cu toate că, privit din afară, turnul este respingător ca design, el este cu adevărat fascinant în interior, având şeminee imense din piatră, cotloane ascunse şi pereţi de culoare albă. Construit în anul 1590,  el a fost restaurat la sfârşitul secolului al XX-lea, după ani de zile în care a fost neglijat. În prezent, castelul este închiriat de compania Landmark Trust, binecunoscută în Scoţia pentru conservarea clădirilor. În turn pot dormi până la şapte persoane, în cele patru dormitoare, locaţia fiind ideală pentru a veni aici cu un grup mai mare de prieteni şi a petrece în stil regal.

Castelul Park (Castle of Park) se află pe un deal înconjurat de pădure, la marginea satului Glenluce şi la scurtă distanţă de  Rhins of Galloway – o peninsulă aflată în partea de sud-vest a Scoţiei, unde clima este blândă. Tot aici se află şi magnificul Castel Kennedy Gardens şi Grădina botanică Logan. În apropiere se regăseşte şi oraşul Wigtown, renumit în Scoţia pentru numărul mare de librării.

 

  •  Italia cea luxoasă

 Aflat între dealurile care împarte în două peisajul toscan de la sud de Arezzo şi cel rural din jurul Sienei, Castelul Monastero se poate mândri cu un trecut de aproape 1000 de ani. Numele său se referă la faptul că acest locaş (numit şi Monastero d’Ombrone) a servit atât drept castel, cât şi mănăstire,  fiind asediat de florentini în anul 1208.

În prezent, dacă stai în piaţeta din centrul său, te vei afla în mijlocul unui hotel de lux. Casele din piatră şi cabanele au un design contemporan în interior, centrul spa este departe de a fi unul monastic, iar celebrul bucătar Gordon Ramsay este responsabil pentru meniul servit în cele două restaurante ale locaţiei.

În acest decor magnific, lumea din jur pare foarte îndepărtată. Mai jos se află oraşul Siena, care defineşte perfect stilul italian al Renaşterii, abundând în biserici şi galerii de artă.  La mai puţin de o oră de mers cu maşina se află regiunea viticolă Chianti şi magnificul ţinut deluros Crete Senesi.

 

  • Spania: pentru bugetari

Castelul Dragostei (El Castillo de Buen Amor) se află în câmpiile de nord din provincia Salamanca şi a fost mai mult un loc destinat plăcerii, în ciuda crenelurilor sale (scuturi de zidărie, ridicate pe un parapet şi spaţiate unele între altele, astfel încât să apere oamenii de pe metereze şi să le permită să se servească de armele lor), a zidurilor impresionante şi a şanţurilor dimprejur.

În interiorul castelului se găsesc armuri, trofee de vânătoare şi alte accente spaniole specifice Evului Mediu, influenţate parţial de arabi, şi o curte interioară împodobită cu coloane încântătoare. Ferestrele sunt mici, dar camerele sunt spaţioase. Castelul se află între oraşele Salamanca şi Zamora, ambele merită să fie văzute. În Salamanca există cea mai veche universitate din Spania, iar Zamora se mândreşte cu un muzeu în aer liber care are o arhitectura romană.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.