Cristian Mungiu: „O ţară ca România are alte priorităţi. Cultura este marginalizată”

Cristian Mungiu îşi exprimă regretul că, într-o ţară ca România, care are alte priorităţi, cultura este ‘marginalizată’ şi susţine că este greu să găseşti bani pentru a face filme, însă recunoaşte că, dacă ai un proiect cinematografic bun, poţi găsi finanţare, potrivit unui interviu publicat vineri pe site-ul Festivalului de la Cannes, unde regizorul român este membru al juriului condus de cineastul american Steven Spielberg.

Întrebat despre condiţiile de finanţare a proiectelor cinematografice în România, Mungiu recunoaşte că „noi am avut întotdeauna probleme”. „După 2000, a apărut o nouă generaţie de regizori, care au studiat filmul după căderea comunismului, şi au avut o înclinaţie clară spre realism. O lege adoptată pentru promovarea industriei filmului a avut unele efecte după 2002, însă a fost supusă deseori schimbărilor politice. Este greu să găseşti bani pentru a face filme”, mărturiseşte regizorul.

„Avem un public restrâns, toată lumea vrea să vadă filme online şi nu în cinematografe şi nu plăteşte. Iar o ţară ca România are alte priorităţi, cum ar fi sănătatea, educaţia, şomajul… Cultura este marginalizată. Totuşi, dacă ai un proiect bun, găseşti bani. Uneori provocările te pot ajuta să te exprimi”, mai spune Cristian Mungiu.

Despre noua generaţie de regizori români, el afirmă că aceasta „se exprimă într-un mod radical”. „Nu subiectul sau povestea contează, ci modul de realizare. Este un nou mod de a face filme, unul mai simplu. Relatăm direct experienţele pe care le avem, în loc ca pur şi simplu să selectăm tipul de poveste la care lumea se aşteaptă. Există multe stereotipuri în filme astăzi. Nu consider că trebuie să le alimentez”, declară regizorul.

Întrebat dacă ar putea filma vreodată într-o altă ţară, Cristian Mungiu a răspuns: „Mă gândesc deseori la acest lucru. Însă continui să locuiesc în România şi este important să vorbeşti despre lucrurile pe care le ştii cu adevărat bine. Pentru un film, ai nevoie de multă precizie, referinţe personale. Dacă nu cunoşti contextul la fel de bine ca ceilalţi, atunci consider că este mai bine să-i laşi pe alţii să facă film. Nu este o chestiune de limbaj, ci o chestiune de detalii”.

În ceea ce priveşte stilul personal, el afirmă că, după ‘4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile’, film premiat cu Palme d’Or la Cannes în 2007, a continuat să lucreze în acelaşi fel, cel puţin pentru ‘După dealuri’ (2012).

„Experimentez întotdeauna lucruri noi, însă modul meu de abordare a cinemaului rămâne acelaşi. Până la urmă, ce este un film? Este doar o metodă de a experimenta o poveste? De a înţelege ceva din lume? De a ne înţelege pe noi înşine? Înainte de a scrie, întotdeauna mă întreb ce mijloace am la dispoziţie ca regizor. Încerc să nu urmez aceeaşi formulă de două ori. Astăzi, problema este că se produc enorm de multe filme, însă mereu în acelaşi fel”, spune regizorul.

Mungiu recunoaşte că, la realizarea unui film, pe lângă regizor, tehnicienii, directorul de imagine sau actorii sunt de asemenea foarte importanţi. „Există totodată şi contextul. Sunt câteva lucruri în timpul filmării care au o influenţă enormă asupra filmului, prin urmare este dificil să spui că ai totul sub control. Dacă ştii deja cum va fi filmul, nu mai are rost să îl faci. Este important să continui să cauţi, să vii pe platou cu ideea că nu ştii care va fi cea mai bună cale de a acţiona. Dacă mergi în direcţia cea bună, filmul îţi vorbeşte. Este mai onest aşa. Cinemaul este cu adevărat o chestiune de onestitate”, subliniază cineastul.

Cea de-a 66-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a deschis miercuri cu proiecţia peliculei ‘Marele Gatsby’, de Baz Luhrmann, şi se va încheia la 26 mai. Alături Cristian Mungiu şi Steven Spielberg, din juriul care va desemna câştigătorul premiului Palme d’Or mai fac parte actriţa australiană Nicole Kidman, actorul austriac Christoph Waltz, cineastul taiwanez Ang Lee, actorul şi regizorul francez Daniel Auteuil, actriţa indiană Vidya Balan şi regizoarele Lynne Ramsay, din Marea Britanie, şi Naomi Kawase, din Japonia.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata