Algeria va dispune de prima sa centrală nucleară în 2025

Algeria intenţionează să construiască prima sa centrală nucleară până în 2025 pentru a face faţă unei cereri galopante de energie electrică, a afirmat duminică ministrul algerian al energiei şi minelor, Yousef Yousfi, citat de AFP.

‘Prevedem ca, în 2025, să avem prima noastră centrală nucleară şi suntem pe cale de a lucra’ la acest proiect, a declarat demnitarul algerian.

‘Institutul de inginerie nucleară, creat recent, va pregăti ingineri şi tehnicieni care vor avea ca misiune să dea în folosinţă această centrală’, a adăugat el.

În noiembrie 2008, Algeria a anunţat proiectul primei centrale nucleare, în termen de 12 ani, ce ar fi fost urmat de o nouă centrală din cinci în cinci ani.

Mai întâi însă autorităţile algeriene au fost nevoite să rezolve provocările ridicate de securitatea instalaţiei, amplasarea acesteia, precum şi de accesul la importante rezerve de apă, a făcut cunoscut Yousfi în martie 2011.

Ministrul a dat asigurări că ţara sa are suficiente rezerve de uraniu pentru a pune în funcţiune o centrală nucleară.

Algeria dispune de rezerve sigure de aproximativ 29.000 de tone cu care poate asigura necesarul pe o perioadă de 60 de ani pentru două centrale nucleare de 1000 megawaţi fiecare, potrivit datelor ministerului de resort.

Opţiunea pentru acoperirea parţială a necesarului cu energie nucleară decurge din dorinţa de a reduce factura energetică a unei ţări în care cererea de energie electrică s-a majorat cu 15-20% în ultimii ani, conform statisticilor oficiale.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.