Nicolăescu: Mi-aş fi dorit ca multe din aşteptările cetăţenilor şi medicilior să se îndeplinescă în 2013; bugetul redus nu a permis

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Medicinei de Familie, în care afirmă că şi-ar fi dorit ca multe dintre aşteptările medicilor şi cetăţenilor să se îndeplinească, dar acest lucru nu a fost posibil din cauza unui buget redus.

„În fiecare an, pe 19 mai, oamenii îşi aduc aminte mai mult de medicina de familie, precum şi de medicii care o servesc, iar mulţi dintre cetăţeni transmit un gând de recunoştinţă celor care şi-au pus profesia în apărarea, deseori chiar salvarea vieţii, prilej oferit de Ziua Internaţională a Medicinei de Familie. În România, medicina de familie a căpătat în decursul anilor un statut tot mai important, iar pe măsura ce prevenţia a avut un rol mai bine promovat şi medicul de familie a fost mai prezent în comunitate. Medicul de familie este astăzi cel mai apropiat exponent al sistemului sanitar de cetăţean, fie că este pacient, fie că este un simplu om care are nevoie de ajutor profesionist atunci când sănătatea lui este în pericol”, se arată în mesajul Eugen Nicolăescu, potrivit unui comunicat transmis duminică de Ministerul Sănătăţii.

El subliniază că medicul de familie este cel care reprezintă „temelia” sistemului sanitar românesc, indiferent care au fost abordările autorităţilor pe parcursul guvernărilor. Ministrul Sănătăţii menţionează că respectivul statut al medicului de familie urmează să se consolideze „şi să asigure cetăţeanului o mai mare speranţă că are un medic care poate interveni la nevoie, dar nu numai atât”.

„Medicul de familie va îndeplini pe lângă calitatea statuată deja de medic curant şi cel de consilier de sănătate, de promotor al unui stil de viaţă sănătos, de educare a cetăţenilor din punct de vedere al învăţării cum putem să prevenim, să ne protejăm, să apelăm la medic şi atunci când suntem sănătoşi. Mi-aş fi dorit ca multe din aşteptările cetăţenilor şi medicilor să se îndeplinească în mare măsură încă din 2013, dar un buget redus nu ne-a permis, însă pentru anii următori construim programe de prevenţie, de integrare a serviciilor medicale, de accentuare a rolului medicului de familie”, susţine Eugen Nicolăescu.

El îşi exprimă speranţa că România va avea un sistem medical mai bun şi mai apropiat de cetăţean.

„Am credinţa că aşa cum am început să lucrăm împreună, autorităţi – organizaţii profesionale ale medicilor – asociaţii de pacienţi, vom reuşi să construim un sistem medical mai bun, mai eficace, mai apropiat de cetăţean, mai performant, care să schimbe substanţial actualul sistem nemulţumitor pentru toată lumea. Vă asigur, stimaţi medici de familie, de toată consideraţia mea, de hotărârea de a duce la bun sfârşit ceea ce am început cu mai mulţi ani în urmă, de a crea un climat profesional şi financiar care să asigure atingerea obiectivelor stabilite şi aşteptate. Vă asigur, de asemenea, de o sinceră apreciere pentru modul serios în care vă exercitaţi profesia şi am credinţa că devotamentul dumneavoastră va fi perceput de toţi cetăţenii care apelează la serviciile pe care le oferiţi”, afirmă ministrul Eugen Nicolăescu, în mesajul său.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.