Constructorul german Daimler va investi peste 300 milioane euro în România

Daimler AG va investi peste 300 de milioane de euro în filiala sa din România, Star Transmission, pentru a servi segmentul de vârf al cererii în cutii de viteze şi componente ale sistemelor de transmisie ale Mercedes, se arată într-un comunicat al ministrului Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova.

Şova a semnat luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii legali ai Daimler AG, acordul investiţional între Guvern şi constructorul german Daimler.

Potrivit comunicatului citat, Dan Şova a asigurat delegaţia germană de faptul că Guvernul României, împreună cu autorităţile locale, vor face toate eforturile necesare pentru asigurarea unui bun climat investiţional, astfel încât compania germană să aibă cele mai bune condiţii pentru a-şi desfăşura şi dezvolta investiţia.

Constructorul auto german Daimler a anunţat în aprilie că intenţionează să construiască o uzină în România unde să producă cutii de viteze pentru autovehiculele de lux marca Mercedes-Benz.

‘Extinderea capacităţilor noastre de producţie pentru a include noi locaţii de asamblare de cutii de viteze este concepută să se adauge capacităţilor noastre existente. Obiectivul nostru este să acoperim cererea mare a clienţilor cu o şi mai mare flexibilitate’, a informat la vremea respectivă, într-un comunicat, Andreas Renschler, membru în Consiliul de Administraţie al Daimler.

Grupul german a luat decizia de a construi noi capacităţi de producţie în România deoarece nu mai putea extinde producţia la Stuttgart. ‘Star Transmission a fost un partener de încredere pentru uzinele noastre din Germania timp de peste 10 ani. Având în vedere experienţa noastră excelentă cu Star Transmission am preferat să optăm pentru extinderea capacităţilor noastre de acolo’, a declarat directorul uzinei Mercedes de la Untertürkheim, Peter Schabert.

Subsidiara Star Transmission a fost înfiinţată în anul 2001 şi are în prezent aproximativ 800 de angajaţi. Daimler a subliniat că angajaţii din România vor urma un program special de calificare de mai multe luni la uzina de la Untertürkheim.

De asemenea, în funcţie de obţinerea sprijinului Guvernului român, grupul Daimler a informat că intenţionează să înceapă producţia unei noi cutii de transmisii automate la Sebeş, din 2016.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.