Doi candidaţi au fost eliminaţi de la prima probă a sesiunii speciale a bacalaureatului

Un număr de 209 candidaţi, absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite, ce se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, au susţinut luni proba scrisă la Limba şi literatura română, din cadrul bacalaureatului special.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis luni , din cei 209 candidaţi înscrişi doi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

„În comparaţie cu anii precedenţi, în acest an un element de noutate l-a reprezentat introducerea a două tipuri de subiecte, a căror structură a fost concepută în funcţie de filiera urmată de absolvenţi. Filiera teoretică, profilul uman şi filiera vocaţională, profilul pedagogic, au avut aceeaşi variantă de subiect, deoarece numărul de ore dedicat disciplinei Limba şi literatura română a fost mai mare ca pentru celelalte specializări. O variantă diferită de subiect, realizată pe baza programei de examen, a fost creată pentru filiera teoretică, profilul real, filiera tehnologică şi filiera vocaţională, toate celelalte profiluri, în afara celui pedagogic. Aceste profiluri şi filiere au prevăzute, prin planul cadru, un număr mai mic de ore la disciplina Limba şi literatura română”, precizează MEN.

Totodată, un alt element de noutate l-a constituit eliminarea textului aforistic/critic, folosit ca suport în cadrul subiectului al II-lea, deoarece, susţin reprezentanţii MEN, scopul acestui tip de item îl constituie demonstrarea competenţelor de argumentare, în scris, a unor opinii, în diverse situaţii de comunicare.

„Modificarea a fost determinată de constatarea că, de cele mai multe ori, receptarea textului – suport folosit la acest subiect îi punea în dificultate pe foarte mulţi dintre candidaţi. Aceştia se concentrau pe ideea formulată în citat (de cele mai multe ori înţeleasă greşit) şi nu pe formularea propriei opinii despre problematica pusă în discuţie. S-a eliminat, astfel, posibilitatea de confuzie, candidaţii fiind conduşi, prin cerinţă, către formularea unei opinii personale, pe care să o dezvolte prin două argumente. Mai mult decât atât, s-au creat premisele raportării candidaţilor la aspecte din viaţa reală, la situaţii de comunicare ce aparţin universului contemporan, combătându-se reproducerea de texte învăţate ‘pe de rost'”, se arată în comunicatul de presă.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.