Care este limita de viteză pe care o poate atinge un om?

Răspunsul ne este dat într-un articol scris pe site-ul www.popsci.com, în urma unei cercetări făcute în acest sens.

Limita de viteză pe care o poate atinge un om este de 9,48 de secunde într-o cursă de 100 de metri, cu 0,10 secunde mai puţin decât actualul record mondial al lui Usain Bolt, potrivit biologului Mark Denny, de la Stanford. Aceasta este limita atunci când vorbim despre fiinţele umane.

În anul 2008, într-un studiu publicat în revista „Jurnalul Bilogiei Experimentale”, biologul Denny a analizat informaţiile privind rezultatele de la mai multe curse de 100 de metri pentru bărbaţi, ce au avut loc din anii 1900, pentru a crea un model computerizat pe baza căruia să stabilească cea mai mare viteză atinsă de om. Rezultatele au arătat că un om poate parcurge cei 100 de metri în 9,48 de secunde.

Denny, care în acelaşi studiu a creat modele computerizate legate de limita superioară a vitezei pe care o pot atinge caii pur sânge şi ogarii, a constatat că şi în cazul acestor curse există o limită.

„Dacă ne uităm la alte specii, pe care noi încercăm să le facem să alerge din ce în ce mai repede, observăm că ele au o limită. Nu există niciun motiv pentru care ar trebui să credem că oamenii sunt diferiţi de alte specii şi nu au limite”, a explicat M. Denny.

Modelele statistice nu explică mecanismele din spatele alergatului, motiv pentru care Peter Weyand, un profesor de biomecanică de la Southern Methodist University, a găsit o altă cale prin care să abordeze problema.

Mai exact, P. Weyand susţine că factorul principal care influenţează viteza este forţa exercitată de alteţi atunci când ating pământul cu picioarele.

Atunci când atleţii aleargă cu o viteză constantă, ei îşi folosesc picioarele ca pe nişte beţe pogo (un dispozitiv utilizat pentru sărit de pe sol). Odată ce alergătorul loveşte pământul, piciorul său se comprimă.

Când un atlet este în aer, picioarele i se pregătesc iar pentru a atinge solul. În momentul în care atletul atinge pământul, 90% din forţa sa acţionează vertical pentru a-l împinge înapoi în aer, în timp ce doar 5% din forţă este folosită pentru a-l propulsa orizontal. În acest caz, atleţii acţionează ca nişte bile de cauciuc care sar.

Corpul nostru ajustează în mod natural viteza de deplasare şi schimbă modul în care lovim pământul. Cu cât lovim solul mai tare, cu atât alergăm mai repede.

Aşadar, cât de tare poate un om să lovească pământul atunci când aleargă?

Într-un studiu din 2010, publicat în revista „Jurnalul Psihologiei Aplicate”, profesorul Weyand împreună cu alţi patru oameni de ştiinţă au creat un concurs în care mai mulţi atleţi alergau în diferite moduri (cu faţa, cu spatele, cu pas săltat) pe benzi de alergare, cu viteză constantă. Rezultatele  studiului lor au demonstrat că atunci când facem salturi, din cauza faptului că picioarele stau mai mult timp în aer,  membrele noastre ating pământul cu 30% mai multă forţă decât atunci când alergăm normal.

Pe baza acestei informaţii, P. Weyand şi echipa sa au calculat că teoretic, atunci când oamenii ating pământul cu forţa maximă posibilă din punct de vedere fiziologic, ei pot alerga 19,3m/s. Dacă un atlet ar atinge această performanţă, atunci el ar parcure o cursă de 100 de metri în doar 5,18 secunde.

Dar acesta nu a fost sfârşitul cercetării. Astfel că, într-un nou studiu publicat anul acesta, P. Weyand a constatat că maximizarea vitezei de alergare necesită un compromis între modul în care atingem solul şi menţinerea frecvenţei paşilor. Atunci când atletul loveşte solul cu forţa maximă, picioarele lui stau mai mult în aer, ceea ce înseamnă că numărul paşilor pe care îi poate face pe secundă este redus. Combinaţia optimă între frecvenţa paşilor şi forţa cu care este atins pământul variază în funcţie de dimensiunile atletului, lungimea piciorului şi viteza de deplasare, explică P. Weyand.

Potrivit acestei cercetări, viteza maximă de deplasare a unui om (fără dopare)   nu este clar destăinuită, deoarece P. Weyand  ezită să dea un număr exact, dar susţine că  un om poate parcurge 100 de metri în aproximativ 9 secunde şi un pic.

Ştiinţa şi tehnologia schimbă limita de viteză a unui om. Sportivii zilelor noastre pot lua doze de hormoni pentru a schimba proprietăţile mecanice ale muşchilor.

„În atletism există multe tipuri diferite de îmbunătăţire a performanţelor. Provocarea noastră este identificarea a ceea cea este natural şi ce nu este natural în ele. Pentru mine, atunci când vrem să vedem cât de repede poate alerga un atlet, mai întâi trebuie să treacă printr-un test: aici nu vorbim de niciun dopaj, nicio tehnologie specială folosită şi niciun fel de agent farmaceutic ingerat”, conchide Weyand.

 

Traducere şi editare: Ecaterina Pop

Loading...
Citește și
loading...
1 Comentariu
  1. Cristi Nenea spune

    Tanti cati , viteza se masoara in m/s , sau km/h , etc.in orice caz in distanta raportat la timp , in nici un caz in secunde , cum ai scris tu .Google translate nu te trimite la scoala primara ???

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.