Fenechiu: Salariile şefilor de companii de stat cu contracte de management nu pot fi modificate; ordonanţa nu e retroactivă

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a afirmat că salariile şefilor de companii de stat care au deja contracte de management nu mai pot fi modificate, ordonanţa care plafonează salariile conducerii executive în aceste instituţii nefiind retroactivă.

„Sunt două chestiuni distincte: astăzi avem o ordonanţă de urgenţă care plafonează salariile tuturor managerilor aleşi la şase salarii medii pe ramură. În ceea ce priveşte salariile celor care au deja contracte de management ele nu mai pot fi modificate pentru că ordonanţa nu e retroactivă. Dar dacă discutăm despre situaţia generală din România, despre nivelul de salarizare, într-adevăr ordonanţa este binevenită şi o susţin”, a declarat Relu Fenechiu, care a participat la şedinţa grupului deputaţilor liberali la Palatul Parlamentului.

Citeste si:  Harghita - patria apelor minerale şi a celor mai importante fabrici de îmbuteliere

El a precizat că salariul directorului CFR Marfă este un salariu corect în contextul performanţei manageriale.

„Directorul de la CFR Marfă, pe care eu îl apreciez, mi-a adus un raport al activităţii sale care arată că de când este dumnealui director a câştigat contracte pentru CFR Marfă de peste 90 de milioane de lei. Patru ani în urmă toţi ceilalţi directori nu au reuşit la un loc să adune niciun leu venituri la CFR Marfă din contracte nou încheiate. Pentru un astfel de director eu consider că un salariu de 9.000 de euro este binevenit pentru că răsplătim performanţa. În ordonanţa aprobată miercuri se vorbeşte de salarii fixe, dar se vorbeşte mai departe de venituri obţinute în baza unor criterii de performanţă. Iar dacă există aceste criterii cu siguranţă că managerii vor putea să obţină venituri mai mari”, a mai spus Fenechiu.

Citeste si:  "Să nu dai nici un om afară!"

Întrebat dacă va răsplăti şi alţi directori dacă vor obţine performanţe, Fenchiu a spus: „În condiţiile respectării legii, da”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
2 Comentarii
  1. MARCELA spune

    „Prin management performant, Relu Fenechiu înțelege transformarea leului în euro • La CFR Călători, Valentin Dorobanţu avea un salariu lunar de circa 6.000 de lei, ca director general, iar acum, ca manager privat, încasează 6.000 de euro – de trei ori mai mult decât indemnizația primită de membrii C.A. • Peste 40 de trenuri ale CFR Călători, care acoperă 15 rute naționale, au fost anulate recent de Valentin Dorobanţu, pentru ca, ulterior, traseele să fie cedate operatorilor privaţi După 20 martie 2013, pe adresa Ministerului Transporturilor, la sediul CFR Călători şi la direcţiile regionale au sosit zilnic, atât de la călători, cât şi de la ceferişti, sute de reclamaţii, fără ca cineva să țină cont de aceste sesizări. În plus, zeci de trenuri sunt anulate, fără nicio justificare economică, de Valentin Dorobanţu – directorul impus politic și transformat în manager privat de Relu Fenechiu, la data mai sus-amintită.”

  2. barcari radu spune

    Faptul ca se aplica de acum pe tot teritoriul Romaniei nu inseamna ca este retroactive. Nici reducerea basesciana a salariilor nu s-a aplicat retroactive.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata