În perioada 2008-2010 speranţa de viaţă sănătoasă a românilor a scăzut cu 3,5 ani

Speranţa de viaţă sănătoasă a românilor a scăzut cu 3,5 ani în doar 2 ani de criză, din 2008 până în 2010, a declarat luni, 10 iunie, fostul ministru al Muncii, Elena Dumitru, cu prilejul unei dezbateri despre capitalismul românesc.

„Indicatorii Eurostat arată o scădere a speranţei de viaţă sănătoasă, în doar 2 ani de criză, din 2008 până în 2010, cu 3,5 ani. Vorbim de o erodare a stării de sănătate a forţei de muncă care mai devreme sau mai târziu o să se reflecte în cheltuielile firmelor şi în felul în care funcţionează firmele. Cred că este necesară o consolidare a sistemului de sănătate nu din perspectiva socială, a responsabilităţii societăţii faţă de membrii proprii, chiar din perspectiva economică”, a spus Elena Dumitru.

Aceasta a arătat că în 1989 salariaţii români primeau salarii reprezentând 53% din Produsul Intern Brut şi că până în 1995 s-a înregistrat o cădere de 15 puncte procentuale.

„În acest moment suntem în următoarea situaţie din punctul de vedere al lucrătorilor, nu al deţinătorilor de capital. După 23 de ani de capitalism, de creştere a capitalismului în România, salariul mediu real în România este doar cu 24 de puncte procentuale mai mare decât în 1990. În condiţiile în care în România nu mai există 8,1 milioane de salariaţi, ci 5,2 milioane şi în condiţiile în care salariul mediu nu se mai suprapune aproape pe salariu median, avem o distribuţie foarte dezechilibrată a salariilor, aproape 80% din salariile din România sunt sub salariul mediu”, a declarat Elena Dumitru.

Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert (FES), a organizat masa rotundă cu titlul ‘Capitalismul românesc, încotro? Modelul de creştere economica post 1989’. Dezbaterea a fost organizată cu ocazia lansării studiului ‘Capitalismul românesc, încotro?’ elaborat de Daniel Dăianu şi Bogdan Murgescu, în coordonarea Fundaţiei Friedrich Ebert.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.