Patriarhul Daniel: Sărbătoarea Înălţării Domnului este sărbătoarea ridicării Omului la Viaţa Veşnică

Sărbătoarea Înălţării Domnului Hristos este sărbătoarea Înălţării sau Ridicării Omului la Viaţa Veşnică, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învăţătură rostit, joi, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală.

„Când Adam a păcătuit, Dumnezeu i-a spus: Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce. Hristos Domnul ridică trupul făcut din ţărână în slava lui Dumnezeu Tatăl şi ne trimite profeţia ‘Şezi la dreapta Mea”, a spus Întâistătătorul BOR, subliniind că „umanitatea asumată de Hristos este temelia mântuirii şi înălţării tuturor oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi”.

Patriarhul a explicat că „sărbătoarea Înălţării Domnului la Cer ne arată că Hristos nu s-a înălţat la Cer pentru sine, ci pentru a-i ridica la cer pe toţi cei care cred în El, după Învierea cea îndeobşte şi după Judecata de Apoi, răsplătindu-le cu bucurie veşnică credinţa în El, împlinirea voii Lui pe pământ”.

„Hristos s-a dus să pregătească un loc în ceruri, pentru că acolo unde este el, în slava iubirea şi pacea şi fericirea Preasfintei Treimi să fie şi ucenicii Lui şi toţi cei care cred în El să fie cu el în Ceruri”, a spus Preafericitul Părinte.

Înaltul ierarh ortodox a amintit că Biserica a rânduit ca Sărbătoarea Înălţării Domnului Hristos să fie desemnată Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească, prin hotărârile Sfântului Sinod al BOR din anii 1999 şi 2001, în această zi fiind pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc, joi, la 40 de zile de la Paşte, Înălţarea Domnului la cer, fapt petrecut, potrivit Scripturilor, pe Muntele Măslinilor de lângă Ierusalim, unde Iisus şi-a chemat apostolii pentru o ultimă binecuvântare.

Deşi prin Înălţarea Domnului activitatea Sa pământească lua sfârşit, Iisus le-a spus ucenicilor chiar în momentul Înălţării: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacurilor”.

El s-a înălţat pentru a trimite în lume Duhul Sfânt, aşa cum promisese: „Voi ruga pe Tatăl să vă trimită un alt Mângâitor ca să fie cu voi în veac”.

Acest lucru se va întâmpla zece zile mai târziu, de Rusalii sau Cincizecime, când, prin pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia s-au transformat din oameni timizi şi simpli în misionari îndrăzneţi şi înţelepţi, care au răspândit învăţătura creştină în toată lumea.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.