Tarifele pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor, indexate cu 30%

Tarifele pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor vor fi indexate cu 30%, potrivit unei hotărâri de guvern adoptate de Executiv în şedinţa de miercuri.

„Guvernul a adoptat această hotărâre prin care se actualizează tarifele care se percep pentru evaluarea şi autorizarea produselor de protecţie a plantelor. Procentul de indexare a tarifelor este de 30%. De asemenea, actul normativ mai stabileşte introducerea unor noi tarife prevăzute în regulamentele europene, realizându-se astfel armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Hotărârea modifică anexa la Hotărârea Guvernului nr.1559/2004 privind procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe teritoriul României.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.