Marga: Am demisionat din cauza „incoerenţei instituţiilor statului”

Andrei Marga a declarat, luni,17 iunie, că a demisionat din funcţia de preşedintele al Institutului Cultural Române, din cauza „incoerenţei instituţiilor statului”.

 „Mi-am depus demisia din cauză că observ că instituţiile statului sunt incoerente, nu lucrează cu informaţii serioase şi iau decizii influenţate de tot felul de inşi care nu sunt destul de documentaţi asupra situaţiilor”, a declarat Marga.

Referitor la reproşul de a nu fi depus raportul de activitate la Senat, Marga a precizat că acesta are peste 60 de pagini şi a caracterizat admonestările ”puerile”.

„Am spus. Raportul a fost depus. Are vreo şaizeci şi ceva de pagini, la care se adaugă anexele care au şi ele alte 60 de pagini. Toate actele sunt depuse. Îl avem şi sub formă de broşură. Astea sunt motive puerile, pentru naivi”, a spus profesorul Marga.

El a precizat că nu are rude în ICR şi a catalogat afirmaţiile vehiculate în acest sens „aiureli”.

„Nu am nicio rudă. (…) Se întâmplă ca o angajată să se numească Trif, iar soţia mea ca fată se numea Trifu. Dacă toţi Ionescu sunt rude …”, a adăugat profesorul Andrei Marga.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
1 Comentariu
  1. Sarantocul de Romania spune

    I-a fost indeajuns. Sa-si vada si de pensie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.