Tenisul, unul dintre sporturile cu cele mai puţine controale antidoping

Tenisul este unul dintre sporturile cu cele mai puţine controale antidoping, conform unui raport publicat de Agenţia americană de luptă împotriva dopajului (USADA).

 Cu un total de 19 teste dintr-un total de 1.919 controale identificate, tenisul figurează chiar în urma unor sporturi precum curlingul (35 de controale) sau sania (25).

La polul opus se află atletismul, cu 494 de teste, dintre care 104 în competiţie, în timp ce ciclismul a contorizat 275 de teste (26 în competiţie).

„Dacă faci doar 2 controale, când sunt necesare 100, acest lucru nu va funcţiona. Dacă se începe cu cei mai buni 100 de jucători mondiali, ar fi o bună reprezentare dacă ar fi testaţi de cinci ori pe an, însă tenisul nu vrea”, a reacţionat Don Catlin, conducătorul Agenţiei americane de cercetări în domeniul antidoping.

Recent, Andy Murray şi Roger Federer şi-au manifestat neliniştea în legătură cu lipsa controalelor din sportul alb, după izbucnirea scandalului de dopaj în care a fost implicat fostul ciclist american Lance Armstrong, deposedat de cele 7 victorii înregistrate în Turul Franţei.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.