Directorul general al Transelectrica, Ştefan Gheorghe, revocat din funcţie; Ştefan-Doru Bucătaru este noul CEO

Directorul general al Transelectrica, Ştefan Gheorghe, a fost revocat marţi din funcţie, în locul său fiind numit Ştefan-Doru Bucătaru, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei, până la numirea membrilor Directoratului, potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti.

Ştefan Gheorghe a deţinut provizoriu calitatea de preşedinte al Directoratului sau director general executiv (CEO) până la selectarea membrilor Directoratului,
„conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativa a întreprinderilor publice, cu aceeaşi dată încetând contractul de mandat nr.C75/11.03.2013, încheiat cu acesta”, menţionează BVB. Ştefan Gheorghe a preluat conducerea Transelectrica la mijlocul lunii februarie.

Citeste si:  Toyota intenţionează să lanseze 6 noi modele hibride până la finalul lui 2012

Potrivit BVB, Ştefan-Doru Bucătaru va deţine funcţia de CEO al Transelectrica până la numirea membrilor Directoratului, prin Decizia Consiliului de Supraveghere, în baza selecţiei realizate de consorţiul cu care a fost semnat contractul de servicii nr.C145/21.06.2013 având ca obiect ‘Servicii de recrutare şi selecţie prestate de un expert independent – persoana fizica sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane care va efectua recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru posturile de membri ai Directoratului Societăţii CNTEE Transelectrica SA’.

Transelectrica este Operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 80 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi 9.028 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a 8 sucursale de transport.

Citeste si:  Transelectrica şi Transgaz, trecute în subordinea Ministerului Finanţelor

Începând cu data de 26 iunie 2013, CNTEE Transelectrica SA va plăti acţionarilor companiei dividendele aferente exerciţiului financiar 2012. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,404 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 22 mai 2013.

În 2012, Transelectrica a înregistrat venituri de 2,805 miliarde lei (629,5 milioane euro), în scădere cu 13,7%, şi cheltuieli de 2,762 miliarde lei (620 milioane euro), cu 11% sub cele din 2011.

Profitul brut estimat pentru acest an este de 44,6 milioane lei (10,2 milioane euro), compania programând investiţii de 420 milioane lei (96,4 milioane euro).

Citeste si:  Ponta: E posibil ca până la sfâşitul anului să vină familii de refugiaţi în România

Acţionarii companiei sunt statul român – 58,68% din acţiuni şi Fondul Proprietatea – 13,49%.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata