Bistriţa-Năsăud: Cea de-a 120-a ediţie a Festivalului cireşelor de la Cireşoaia, sărbătorită cu o recoltă record

0

Peste două tone de cireşe, de diferite soiuri,au putut fi gustate, duminică, 30 iunie, în cadrul celei de-a 120-a ediţii a Festivalului cireşelor din localitatea bistriţeană Cireşoaia.

 Cei aproximativ 450 de producători locali de cireşe spun că de mult nu au mai avut un an la fel de bun ca acesta, recolta fiind una record.

Cireşoaia a devenit, datorită acestui festival, cel mai cunoscut sat al comunei Braniştea din judeţul Bistriţa-Năsăud, având o populaţie preponderent de etnie maghiară.

Primarul comunei Braniştea, Martonos Tamas, a declarat că producţia de cireşe se apropie de sută la sută în această vară, iar italienii şi moldovenii au venit deja în zonă pentru a cumpăra cireşe pentru prelucrarea industrială.

Festivalul cireşelor a debutat duminică, la ora 12,30, după slujba religioasă, peste două tone de cireşe de diferite soiuri putând fi gustate de către cei veniţi să participe la eveniment. Potrivit primarului, au fost donate câte două kilograme pentru fiecare adult şi câte un kilogram pentru fiecare copil din sat, lădiţele cu fructe urmând să fie etalate pe mesele târgului de cireşe.

În schimbul unui bilet de intrare de 5 lei pentru un adult şi 3 lei pentru un copil, vizitatorii târgului au putut mânca în voie cireşe, fie ele roşii, purpurii sau galbene, mai mici sau mai mari, mai dulci sau mai amărui.

Locuitorii din Cireşoaia îşi arată, de asemenea, măiestria în a realiza clopote din aceste fructe, de toate dimensiunile, care sunt expuse în zona scenei unde se desfăşoară spectacolul artistic. Pentru acest an au fost asamblate cinci clopote din cireşe, însă organizatorii au renunţat la ideea unui clopot gigant, pentru că nu au găsit un suport pe măsură.

Atmosfera la festivalul cireşelor a fost  întreţinută de ansambluri de dansuri maghiare şi artişti din judeţele Cluj, Bihor şi Bistriţa-Năsăud.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.