Horoscopul lunii iulie 2013

0 13

BERBEC

Ceva nu merge tocmai bine in viata de cuplu, cel putin in prima parte a lunii, cand primesti din partea celui drag tot felul de critici si afronturi. Poate abia spre final de luna sa simti ca se mai linistesc un pic apele, dar atunci s-ar putea sa resimti mai intens singuratatea sau dorinta de izolare pentru a te mai calma. Parca nu mai asezi iubirea pe un plan principal, luna aceasta, dar asta nu inseamna ca nu esti preocupat in continuare de buna functionare a vietii de familie, care poate cunoaste acum o dinamizare.

Esti un parinte dedicat copiilor, un partener de viata interesat de problemele casnice, dar nu la fel de aprins din punct de vedere emotional. Ceva lipseste, de parca ti-ai infrana permanent pasiunea in iubire, parca ti-ai cenzura atent emotiile si sentimentele. Riscul unor esecuri sentimentale pluteste totusi, deci ai grija cum te porti cu celalalt, pentru ca unul din voi poate face un gest incorect ce poate strica totul!

Inceputul de luna te gaseste foarte detasat in privinta sarcinilor de serviciu, poate pentru ca iti iei un concediu in care te ocupi mai mult de odihna ta decat de munca de zi cu zi. De multe ori preocuparea ta pentru familie si casa o depaseste pe cea pentru cariera si job, deci va trebui sa tii bine sub control aceste doua planuri ca sa nu intre in contradictie si nici sa defavorizezi pe vreunul.

Nu este exclus sa fii pus in fata unor erori mai vechi, a unor sarcini neachitate candva si sa te intorci din drum pentru a repara ce se mai poate. Daca stii ca vreo sarcina de serviciu a fost abandonata candva, cand nu erau intrunite conditiile unei reusite, ai acum sansa de a te intoarce in acel punct si a te ocupa de el.

Trecutul revine in actualitate in ce priveste jobul: te intorci la un loc de munca de odinioara, trebuie sa-ti justifici o veche eroare, sa scoti de la naftalina o actiune pe care ai si uitat-o, sa reiei un proiect de demult sau sa-ti amintesti de ceva ce nu a mers bine prima oara, dandu-i acum inca o sansa. Readuci in lumina ce ai facut candva, bun sau nu.

Nu esti cel mai fericit nici in privinta banilor, pentru ca a venit vremea unor plati obligatorii si nu esti chiar in cea mai buna pasa financiara. Resimti piedici si aici, nu stii de unde sa faci rost de bani, iar ceea ce trebuia sa primesti, intarzie sau chiar nu mai vine deloc.

Cand vine vorba de bani, esti mai degraba un pachet de nervi, stresul planeaza, dar incerci sa intelegi din toate lectiile pe care viata ti le preda acum. Poate a venit vremea unor decizii de natura financiara in care sa dai dovada de mai multa maturitate si intelepciune, fara a mai cheltui pe nimicuri, dar uneori lectiile vietii nu sunt intelese decat dupa ce faci vreo greseala!

TAUR

Te simti cam singur la inceputul lunii, nu-ti gasesti linistea nicaieri, pana si propria casa pare goala si rece si nu stii sa-ti exprimi sentimentele si emotiile, asa cum faci de obicei. Desi viata de cuplu este una din preocuparile majore, totusi si acolo resimti o atmosfera cam rece, de parca ar lipsi sentimentele pe care le pretuiesti atat de mult.

Nu-l simti pe cel drag cu adevarat alaturi de tine, cel putin nu cu inima, tratand viata in doi ca pe o obligatie pe care incearca sa o respecte si cam atat. Conflictele de natura sentimentala sunt prin preajma, pentru ca nu esti in largul tau alaturi de partener. S-au infiltrat intre voi sentimente negative, precum gelozia, posesivitatea, dorinta de suprematie, poate chiar ceva urme de ranchiuna, de aceea nu ai nicio placere sa stai cu jumatatea ta, preferand de multe ori singuratatea decat asemenea atmosfera.

Uiti, totusi, ca si in iubire e uneori nevoie de cate o furtuna pentru a scoate la lumina adevaruri si a repara aspecte care nu merg bine, deci daca e tensiune intre voi, dupa furtuna vine vreme buna!

Greu colaborezi cu colegii, mai ales la inceputul lunii, pentru ca spre final de luna preferi sa faci opinie separata si sa lucrezi mai mult singur. In loc de cooperare, reciprocitate, completare, unitate, din partea celor cu care lucrezi vin mai degraba crize de orgolii, critici si atacuri severe, bete in roate si interdictii, care strica toata placerea de a lucra in echipa. Nu poti da randament cand cineva sta cu ochii pe tine gata sa te critice la tot pasul.

Aveti idei foarte diferite, principii diametral opuse, parca nu mai vasliti in aceeasi directie si, daca nu ai grija incotro merge conflictul, pericolul unor dispute profesionale acerbe creste. Intr-o atmosfera atat de tensionata, nu ar fi deloc de mirare sa se destrame vechi colaborari, sa renunti la serviciile anumitor persoane care isi aduceau contributia in activitatile profesionale, pentru ca nu va mai puteti intelege.

Poate chiar descoperi ca cei care iti promiteau inainte ca-ti sunt alaturi neconditionat, au de fapt intentii ascunse care, cand vor fi puse in aplicare, iti pot strica oricand munca. Tine sub control agresivitatea de orice natura in ce priveste rolul tau la serviciu.

De cand Jupiter a parasit Gemenii – in ultimele zile ale lunii iunie – poti sa-ti iei ramas bun de la auspiciile norocoase in privinta banilor! Acum nu privi totul chiar atat de sumbru, desi tu apreciezi tu calitatea vietii prin prisma banilor, dar fara Jupiter intr-o zona dedicata finantelor, va trebui sa fii ceva mai calculat si prudent cu banii.

In ultimele luni, sub mirajul banilor, ai aruncat sume mari pe fereastra, dar ai invatat o multime de lectii de viata prin intermediul banilor si de acum inainte trebuie sa te gandesti la nevoile tale urgente, nu la capricii, nu la placeri costisitoare. Banii sunt acum dedicati confortului tau casnic, deci nu ar fi exclus sa investesti sume ceva mai mari in renovari, redecorari, marirea gradului de confort, sau, daca deja ai adunat banii necesari in ultimul an, sa cumperi o casa!

Au ramas unele facturi restante sau datorii mai vechi in asteptare, deci arunca neaparat o privire inapoi pentru a le aduce la zi, altfel ai sa le tot cari dupa tine, ingreuind si mai mult povara datoriilor lunare. Priveste spre trecut, pentru a echilibra balanta banilor.

GEMENI

Daca viata sentimentala e ca o lupta de suprematie intre parteneri, luna aceasta se va acutiza si mai tare conflictul. Unul din voi vrea neaparat s-o faca pe seful si uita ca si partenerul are drepturi. Incercand doar sa va supuneti unul pe altul, sa va impuneti doar propriile reguli, se va ajunge la o situatie extrem de tensionata cu riscul unor certuri si atitudini agresive unul fata de celalalt.

Nimeni nu e mai presus in cuplu, deci nu pretinde ca partenerul doar sa-ti asculte comenzile, ca un simplu executant! Aduceti-va aminte de intimitate, de apropierea sufleteasca, inaintea orgoliilor inutile, puneti mai mult pret pe senzualitate, pe romantism, pe pace, pentru ca iubirea nu e un camp de batalie!

De luna aceasta e posibil sa redescoperi cat de frumos e sa faci curte sau sa primesti gesturi sensibile de tandrete, de parca v-ati intoarce in timp, la vremurile de inceput ale iubirii voastre, redescoperind placerea seductiei. Ba chiar aveti starea necesara pentru a dezgropa erori mai vechi sau vini nereparate si astfel sa restabiliti echilibrul binefacator in cuplu.

Tendinta de dominare se resimte si la serviciu, ori pentru ca acolo se afla cineva mai presus de tine care da ordine in stanga si-n dreapta, ori pentru ca se instaleaza o atmosfera caracterizata de concurenta si lupta pentru intaietate. Chiar daca esti pregatit sa te implici in aceasta competitie, rezultatele nu prea te avantajeaza pe tine deoarece exista altii mult mai agresivi care te pot da deoparte. Lucrezi sub tensiune, fara nicio placere, mai ales la inceputul lunii, incat, daca iei concediu exact in prima parte a lunii, esti scutit de o serie de furtuni neplacute la locul de munca.

Totusi, din aceste confruntari acerbe se pot naste idei noi in mintea ta, dorinte noi de afirmare si vise de implinit, chiar daca, momentan sunt doar la stadiu de planuri. Poti sa-ti reorganizezi resursele cele mai ascunse pentru a le pune mai tarziu in valoare, dar trebuie sa lucrezi mult cu propria emotivitate si nesiguranta. Momentul e prielnic unor scopuri marete in plan profesional, dar trebuie sa fii pregatit pentru piedici si afronturi deloc placute.

Aici e domeniul cel mai interesant al perioadei! Jupiter tocmai a intrat in zona dedicata banilor pe harta ta, ceea ce va transforma acest domeniu in cea mai mare preocupare a urmatoarelor luni. Momentul nu e tocmai simplu, pentru ca acum mai degraba apar la lumina erori mai vechi sau esti nevoit sa te ocupi de restantele financiare pentru care nu ai avut inainte starea necesara de a le aduce la normal. Daca te simti dator cu ceva sau daca altii tot uita sa-ti returneze tie niste bani, e timpul unor discutii lamuritoare care sa restabileasca ordinea in bugetul familiei.

Mare grija la deciziile de natura financiara pe termen lung, cum ar fi solicitarea unui credit la banca, pentru ca, desi Jupiter te poate ajuta sa achiti cu bine datoriile, nu la fel de simplu ar fi daca in acelasi timp mai ai si alte restante neaduse la zi. Mai intai ocupa-te de platile mai vechi si abia dupa aceea implica-te in altele si mai mari! Lectiile de natura financiara nu vin intr-o forma usoara, ci te poti trezi in fata efectelor propriilor imprudente de mai demult.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata