Iaşi: Aurelian Pavelescu a fost exclus din PNŢCD. Vasile Lupu, ales preşedinte interimar

0

Preşedintele Partidului Naţional Ţărănist Creştin Democrat, Aurelian Pavelescu, a fost exclus din partid, în urma avizului dat duminică de membrii Biroului Naţional de Conducere, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Vasile Lupu.

Vasile Lupu, care a fost ales preşedinte interimar al PNŢCD până la organizarea Congresului Extraordinar, a spus că excluderea s-a făcut în lipsa lui Pavelescu pentru că acesta nu a răspuns convocării.

Printre altele, fostului lider al ţărăniştilor i se reproşează atitudinea dictatorială, excluderi abuzive fără acordul BNC, declaraţii care nu concordă cu orientarea partidului, subminarea constantă a forurilor de conducere.

”Azi (n.r. duminică) s-a întrunit la Iaşi Biroul Naţional de Conducere, birou recunoscut de instanţele de judecată şi care este înregistrat în registrul partidelor politice. Faţă de măsurile abuzive ale domnului Aurelian Pavelescu, de refuzul acestuia de a colabora cu forurile competente ale partidului, Biroul Naţional a hotărât excluderea sa din partid. Pe 19 octombrie va fi organizat un nou Congres cu delegaţi desemnaţi statutar (…), cu participarea tuturor membrilor PNŢCD care înţeleg nevoia de creştin democraţie în România, nevoia de credibilizare a instituţiilor şi statului român”, a precizat Vasile Lupu.

El a spus că nu îşi doreşte să candideze la şefia PNŢCD sau la o altă funcţie de conducere în partid, dar că şi-a propus să ajute la reorganizarea formaţiunii politice.

”Nu voi candida la funcţia de conducere a PNŢCD sau la altă funcţie în Congres. Singurul meu scop este să duc până la capăt testamentul politic al lui Iuliu Maniu, de a nu lăsa partidul să moară”, a afirmat Lupu.

Preşedintele interimar al ţărăniştilor a mai spus că în cadrul aceleiaşi întâlniri s-a decis ca sancţiunile şi excluderile făcute de Pavelescu să fie declarate ”drept nule şi neavenite” şi că o altă hotărâre priveşte cooptarea celorlalte facţiuni ale partidului şi relansarea acestuia pe scena politică.

”Vom proceda la reorganizarea unor conferinţe judeţene la care să participe toţi membrii de partid astfel încât să facem unificarea PNŢCD şi întoarcerea sa pe scena politică. Principala problemă a României nu e criza economică, ci criza de credibilitate. Noi suntem hotărâţi să reconstruim un partid credibil. Un partid, înainte de a fi o grupare de oameni, este un grup de principii, de ideologii”, a conchis Vasile Lupu(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.