Noul reprezentant rezident al FMI pentru România preia mandatul pe 1 iulie

0

Noul reprezentat rezident al Fondului Monetar Internaţional /FMI/ pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, va prelua oficial mandatul, pe 1 iulie, de la actualul ocupant al acestui post, Tonny Lybek, care îşi încheie misiunea.

Tolosa, cetăţean uruguayan, este în prezent reprezentant rezident al FMI pentru Armenia, unde a lucrat îndeaproape cu autorităţile pe programul economic sprijinit de FMI. Anterior acestei funcţii, acesta a deţinut diverse atribuţii în cadrul FMI, contribuind inclusiv la gândirea strategică a instituţiei şi la analize privind politicile de dezvoltare macroeconomică într-un număr de ţări din America Latină şi Estul Europei.

Înainte de a se alătura FMI, Tolosa a activat ca economist şi profesor de economie la Centrul de Cercetări Economice (CINVE) din Uruguay şi la Universitatea Republicii Uruguay. De-a lungul carierei, Tolosa a obţinut diverse titluri şi a scris mai multe lucrări pe probleme politice. Tolosa deţine un doctorat în economie la Universitatea California, Los Angeles.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.