Populaţia SUA plăteşte deja preţul modificărilor climatice, inclusiv în vieţi pierdute, consideră Obama

0

Preşedintele american Barack Obama încearcă să facă din modificările climatice o miză politică crucială şi îi îndeamnă pe compatrioţii să îi voteze numai pe cei care le vor proteja ţara de acţiuni dăunătoare mediului. Oamenii din Statele Unite ale Americii plătesc deja preţul pentru modificările climatice, constând inclusiv în vieţi pierdute şi sute de miliarde de dolari, a avertizat Obama, citat de Associated Press.

‘Dacă sunteţi de acord cu mine, am nevoie să acţionaţi’, a afirmat Obama în adresa sa săptămânală către naţiune difuzată pe internet şi la radio. ‘Aduceţi-le aminte celor care vă reprezintă, la fiecare nivel guvernamental, că nu este nicio contradicţie între un mediu sănătos şi o economie puternică – dar şi că protejarea generaţiilor viitoare de consecinţele schimbărilor climatice este o condiţie decisivă pentru votul vostru’.

Prin aceste remarci date publicităţii sâmbătă, dar înregistrate la Casa Albă înaintea plecării sale în Africa, Obama încearcă să convingă publicul american să îl ajute să îşi ‘vândă’ planul de acţiune privind combaterea încălzirii climatice. Acest plan, anunţat săptămâna trecută, ocoleşte Congresul după mai mulţi ani de eforturi de a-i convinge pe parlamentarii americani să adopte o legislaţie în acest sens.

În centrul planului lui Obama se află noi sisteme de control asupra noilor şi existentelor instalaţii producătoare de energie ce emit dioxid de carbon, principalul factor ce alimentează fenomenul de încălzire globală. Iniţiativa promovată de Obama urmăreşte impulsionarea producţiei de energie regenerabilă pe terenuri federale, mărirea standardelor de eficienţă şi pregătirea comunităţilor pentru a face faţa unor temperaturi mai ridicate. Niciuna dintre măsurile din planul liderului de la Casa Albă nu are nevoie de intervenţia Congresului.

Totuşi, potrivit AP, republicanii şi anumiţi democraţi au denunţat documentul ca fiind un ‘război împotriva cărbunelui’ cu efecte nefaste asupra pieţei muncii, iar opozanţii săi l-ar putea ataca pe cale legală în cazul în care americanii de rând nu îl vor sprijini. ‘Problema nu este dacă trebuie să acţionăm. Întrebarea este dacă avem curajul să acţionăm înainte să fie prea târziu’, a subliniat Obama.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.