Preşedintele Franţei cere SUA ca spionarea UE să „înceteze imediat”

0

Preşedintele francez, Francois Hollande, a cerut luni SUA să înceteze ‘imediat’ spionarea UE, subliniind că Franţa nu poate ‘să accepte acest tip de comportament’, relatează AFP.

‘Nu putem să acceptăm acest tip de comportament între parteneri şi aliaţi’, a declarat Francois Hollande. ‘Cerem ca aceasta să înceteze imediat’, a adăugat el, cu ocazia unei deplasări la Lorient (vest). ‘Există deja suficiente elemente pentru ca noi să cerem explicaţii’, a precizat preşedintele francez.

Programul creat de SUA pentru spionarea partenerilor din UE a cauzat apariţia neîncrederii între cele două părţi şi ar putea declanşa o ‘criză politică serioasă’, au apreciat de asemenea luni mai multe surse europene.

SUA au interceptat telefoane din birouri ale UE şi au avut acces la reţele interne de calculatoare, potrivit unor documente secrete citate de publicaţia germană Der Spiegel, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de dezvăluiri privind presupuse programe de spionaj ale SUA.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.