WikiLeaks: Snowden a solicitat azil politic în 21 de ţări

0 16

Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden a solicitat azil politic în 21 de ţări, printre care se numără Rusia, Islanda, Ecuador, Cuba, Venezuela, Brazilia, India, China, Germania şi Franţa, relatează marţi agenţia de presă France Presse.

Aceste cereri în numele lui Snowden au fost făcute de Sarah Harrison, o angajată britanică a WikiLeaks, care îl însoţeşte pe fugar din data de 23 iunie, când Snowden a părăsit Hong Kong, unde se ascundea după ce a demascat programul de supraveghere electronică al guvernului SUA, cu destinaţia Moscova, capitala rusă ce urma să devină doar un punct de tranzit spre o altă destinaţie, dar unde se află şi astăzi.

‘Cererile de azil au fost predate unui responsabil al Serviciului consular rus de pe aeroportul Şeremetievo luni seara târziu’, potrivit unui comunicat postat pe WikiLeaks.

‘Documentele evidenţiază riscurile de persecuţie cu care se confruntă Snowden în Statele Unite şi Consulatul rus a început să le distribuie unor ambasade la Moscova’, se menţionează în declaraţia amintită.

Cereri de azil în numele lui Snowden au fost trimise către Austria, Bolivia, Finlanda, Italia, Irlanda, Olanda, Nicaragua, Norvegia, Polonia, Spania şi Elveţia, conform sursei amintite.

Fostul asistent tehnic al CIA l-a acuzat luni pe preşedintele Barack Obama că ‘exercită presiuni asupra liderilor’ acelor ţări cărora le-a solicitat protecţia. În special, el l-a acuzat pe Obama că i-a ordonat vicepreşedintelui său, Joe Biden, să exercite presiuni asupra conducătorilor statelor pe lângă care a cerut azil cu scopul de a obţine extrădarea sa.

În acelaşi timp, Snowden i-a trimis o scrisoare preşedintelui Ecuadorului, Rafael Correa, căruia i-a mulţumit pentru sprijin şi pentru că a refuzat extrădarea sa. Într-un interviu, Correa a confirmat luni că vicepreşedintele american i-a cerut la sfârşitul săptămânii trecute să respingă cererea de azil politic din partea acestuia.

După cum au relatat mai multe media ruse, Snowden a cerut azil politic în Rusia. Fostul asistent tehnic al CIA a depus o cerere de azil politic în Rusia, a declarat luni seara consulul de serviciu de la Consulatul rus de pe aeroportul internaţional Şeremetievo, Kim Şevcenko, citat de Interfax.

‘Ieri (luni), la 22:30 (ora Moscovei), Serviciului consular de pe aeroportul Şeremetievo i s-a adresat rezidenta britanică Sarah Harrison, care s-a prezentat drept avocatul şi reprezentatul special al dlui Snowden. Ea a transmis solicitarea acestuia de azil politic în Rusia’, a declarat diplomatul rus agenţiei de presă Interfax.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, s-a abţinut de la orice fel de comentariu în legătură cu acest subiect, după cum remarcă agenţia de presă menţionată.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.