Ambasadorii UE se reunesc joi pentru a discuta despre acuzaţiile de spionaj ce afectează relaţiile cu SUA

0

Ambasadorii statelor UE se vor reuni joi pentru un schimb de informaţii în legătură cu relatările privind acţiunile de spionaj desfăşurate de serviciile secrete americane împotriva Uniunii Europene, dar, potrivit unor surse diplomatice, ei nu vor reuşi să dea curs solicitării Franţei de a adopta o poziţie comună pe acest subiect, consemnează AFP.

La această reuniune, secretarul executiv al Serviciului European de Acţiune Externă, Pierre Vimont, va prezenta un raport asupra întrevederii pe care a avut-o luni cu ambasadorul SUA pe lângă UE, William Kennard, precizează o sursă europeană citată de AFP.

Deşi mai multe state UE au cerut Washingtonului explicaţii în legătură cu presupusele acţiuni de spionaj ale SUA, dezvăluite presei de fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA, Edward Snowden, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a făcut apel la moderaţie. ‘Ne trebuie toate informaţiile înainte de a ne lansa în acuzaţii’, a afirmat el marţi în faţa Parlamentului European. ‘Dacă se dovedeşte că faptele sunt adevărate, atunci va trebui să reacţionăm şi în acest caz voi folosi alte cuvinte’, a adăugat el. Şi guvernul de la Berlin a cerut să se adopte o poziţie europeană ‘unanimă’, dacă se va dovedi că acuzaţiile sunt adevărate.

‘Reuniunea de joi va fi şi o ocazie de a consemna opinia altor state, mai ales cea a Marii Britanii, care până în prezent a fost foarte tăcută’, afirmă o altă sursă europeană neprecizată de AFP.

La rândul lor, SUA încearcă să afle exact ce ştiu europenii despre operaţiunile lor de spionaj, pentru a-şi calibra răspunsul, susţine un diplomat, tot cu identitatea neprecizată. ‘În astfel de chestiuni, regula jocului este că, dacă nu eşti văzut, atunci nici nu eşti prins’, ironizează acesta.

Dincolo de proteste, unii lideri europeni doresc să se folosească negocierile comerciale pentru a exercita presiuni asupra Washingtonului, cum este cazul preşedintelui francez Francois Hollande. ‘Nu putem avea negocieri sau tranzacţii în toate domeniile decât după ce vom obţine garanţii’ din partea SUA, a declarat liderul de la Elysee, el mai solicitând încă de acum şi o poziţie europeană comună pe acest subiect.

Dar, Comisia Europeană consideră că acest scandal nu trebuie să întârzie negocierile în vederea încheierii unui acord transatlantic de liber schimb, discuţii programate să înceapă săptămâna viitoare la Washington.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.