Cel mai mare turneu de baschet 3 la 3 din Transilvania începe pe 19 iulie la Sibiu

0

Cel mai mare turneu de baschet 3 la 3 din Transilvania, la care s-au înscris o sută de echipe, va avea loc în perioada 19-21 iulie, pe trei terenuri amenajate în Parcarea Teatrului din centrul Sibiului, a anunţat miercuri organizatorul evenimentului, Asociaţia Eco Sport Team.

Concurenţii sunt împărţiţi în patru categorii de vârstă, până la 14, 18, peste 18 şi 35 de ani. Cea mai disputată categorie va fi cu siguranţă categoria Open, unde organizatorii vor pune la bătaie premii în bani, în valoare de 2.000 euro. Echipa câştigătoare va primi o sumă de 1.000 euro, cea clasată pe locul secund 700 de euro, iar locul trei va încasa un cec de 300 de euro. Valoarea premiilor oferite în produse pentru restul categoriilor este de 3.000 euro.

‘Sibiu Streetball este în primul rând un festival al baschetului pentru că, pe lângă competiţia propriu-zisă, am conturat o serie de activităţi conexe, special pentru spectatori. Evenimentul este la a 5-a ediţie, însă anul trecut a fost primul an în care s-a jucat pe suprafaţă omologată, cu echipamente profesionale de joc. Este un standard pe care am promis că îl vom menţine şi în următoarele ediţii’, a declarat Andrei Dinu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Federaţia Internaţională de Baschet a anunţat la începutul acestui an că a depus la Comitetul Internaţional Olimpic documentaţia necesară pentru ca baschetul 3×3 să devină sport olimpic începând cu următoarea ediţie, Rio de Janeiro 2016.

Proiectul FIBA este susţinut atât de federaţiile naţionale de specialitate, cât şi de promotorii competiţiilor de baschet 3×3 din întreaga lume, printre care şi Asociaţia Eco Sport Team care organizează acest turneu după standardele internaţionale, după regulamentul FIBA, cu panouri omologate, timpi de atac, sistem de contorizare a greşelilor personale.

Acţiunea este inclusă pe Agenda Sportivă a oraşului Sibiu, fiind cofinanţată de Consiliul Local prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu şi derulată în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.