Din tainele Peşterii Sfântului Apostol Andrei

1

Puţini dintre cei care se află în drum spre sau dinspre litoralul românesc ştiu că la doar 60 de kilometri de Constanţa se află cristelniţa poporului român, locul în care acesta a fost botezat întru Hristos de Apostolul cel dintâi chemat al Domnului: Sfântul Andrei. Majoritatea dintre noi îl cunoaştem doar din cărţile de circulaţie rutieră dar, din păcate, puţini sunt cei care au încercat să-l simtă şi spiritual printr-o vizită, mai scurtă sau mai lungă la acesta acasă: Peştera Sfântului Andrei.

Dănuţ Dudu

 

  • „Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos” (Ioan 1, 41)

Conform izvoarelor bisericeşti, Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona din Galileea şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan, 1, 41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului.

La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire.

Atunci, acestui întâi chemat i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeea. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos.

Revenind la “trecerea” Sfântului Andrei prin România trei versuri din colinda despre Sfântul Andrei spun aşa:

„Trece-mă şi Dunărea, /

Ca să afle Dacia, /

Că s-a născut Mesia”.

Mai mult, într-una din legendele dobrogene despre Sfântul Andrei sunt pomeniţi regii daci, sub conducerea cărora s-a petrecut marele eveniment al venirii Apostolului în Dacia. Nici un istoric nu a luat vreodată în serios aceste informaţii, de o importanţă uriaşă: le-a fost greu să creadă că omul de rând a putut memora şi transmite faptele, timp de două mii de ani, din generaţie în generaţie.

Cu toate acestea, în cartea lui Dumitru Manolache „Andrei, Apostolul Lupilor” este consemnată următoarea legendă:

„Ci s-a oprit maritu Andreiu în plaiul dregătorilor Cutusone şi Dura – spune povestea – unde este acum satul Ion Corvin şi pădurea cu peştera sfinţitoare, care a fost schit de odihnă sfântului călător şi loc de închinare pentru el şi pentru sfinţii cari au fost cu el, în călătorie de propoveduire. Mulţime de trudnici şi de daci şi geţi şi alani şi greci şi romani, de pe tot plaiul au alergat la Sfântul Apostol, iar Andreiu îi învăţa şi îi boteza în apele celor nouă izvoare sfinţitoare şi tămăduitoare, pe lângă schitul său sfânt, care izvoare se mai văd şi până acum, oglindind sfinţitul schit şi dând tămăduire şi alinare celor bolnavi şi sănătoşilor. Şi precum se vede şi acum, sunt acele izvoare mai mari: Unu-n deal, spre răsărit, /Că acolo-i loc sfinţit, /Unu-n jos, către apus, /Că acolo-i loc ascuns”.

Cine erau aceşti „dregători”, Dura şi Cutusone, şi care erau „plaiurile” lor? Cum Apostolul Andrei a murit în anul 60, vremea în care acesta a ajuns pe pământul dacic trebuie să fi fost cu câţiva ani mai înainte. Nu cu mulţi, spun cercetătorii.

Dar nici un autor antic, nici un izvor cunoscut nu ne spune cine era pe tronul Sarmisegetuzei în acel moment. Ştim numai de la un istoric grec că, mai târziu, în preajma anului 87, bătrânul rege Duras îi va ceda tronul tânărului Decebal, mult mai energic şi mai priceput în faţa ameninţării romane. Este oare vorba despre acelaşi Dura, pomenit de legenda dobrogeană? Fără nici o îndoială.

Dar atunci trebuie să admitem că Duras era, într-adevăr, foarte bătrân, devreme ce tot el era rege şi în vremea apostolatului Sfântului Andrei, adică cu 27 de ani mai înainte. O ipoteză care este susţinută şi de textul uneia dintre tăbliţele de plumb de la Sinaia, în care numele regelui Duras apare alături de cel al lui Fonteius Agrippa.

Acesta a fost un guvernator roman al provinciei Moesia, despre care ştim sigur, dintr-un document latinesc, că a murit în anul 69, în timpul unui atac al dacilor în sudul Dunării. Autorul latin care ne povesteşte această întâmplare nu ne spune ce căpetenie a fost în fruntea dacilor, dar textul plăcii de plumb ne spune clar: regele Dura.

Aşadar, Dura era „dregător” în anul 69, la câţiva ani după moartea apostolului Andrei. Asta înseamnă că putea să fi fost rege, la fel de bine, şi în vremea lui Andrei.

În ceea ce priveşte cel de al doilea nume menţionat de tradiţia populară, Cutusone, existenţa acestuia este confirmată de una din plăcile de la Sinaia: într-una din cetăţile dacice dobrogene domnea un prinţ pe nume Cutezonio!

 

  •  Decebal şi Traian la peştera Sfântului Andrei

Toate aceste informaţii au fost adunate de un avocat pe nume Ion (Jean) Dinu care în anii ’20, strângea legende despre Sfântul Andrei, în satul Ion Corvin, în apropierea căruia se află peştera în care se spune că a poposit apostolul. Una dintre aceste legende este cu totul uluitoare, căci oferă informaţii istorice de cea mai mare importanţă.

Apostolul a găsit, în peştera care astăzi îi poartă numele, o comunitate de preoţi daci. Legendele spun că era o peştera sfinţită, iar preoţii daci sunt numiţi „sfinţi”. Era firesc ca Andrei să apeleze la preoţi locali care, la rândul lor, să răspândească învăţătura cea nouă în rândul oamenilor.

Legenda spune mai departe că cei doi regi, Dura şi Cutusone, s-au mirat când au aflat că preoţii daci au căzut în genunchi în faţa apostolului. Dar nu i-au pedepsit, ci i-au lăsat „să înveţe şi să boteze„. Vremea a trecut, Duras a cedat tronul tânărului Decebal, se apropia pentru daci înfruntarea cu romanii şi punctul de cotitură pentru istoria lor.

O baladă dobrogeană spune că însuşi Decebal, urmaşul lui Duras, ar fi venit la peştera Sfântului Andrei:

„La schitul din tei, /Crucea lui Andrei, /Cine că-mi venea, /Şi descăleca? /Venea Decebal, /Călare pe-un cal, /Sfinţii că-mi găsea, /Cu ei că-mi vorbea, /Dar nu se-nchide/Nici cruce-şi făcea. /La schitul din tei, /Crucea lui Andrei, /Traian că venea, /La slujbă şedea, /Slujba asculta, /Şi îngenunchea, /şi nu se-nchina… /Pe murg călărea, /Şi calea-şi lua, /La cetatea lui, /A Trofeului…”.

Decebal era foarte bine informat cu privire la venirea apostolului şi la lucrarea lui în Dacia Mică şi poate şi în alte părţi ale Daciei, aşa încât este chiar de crezut că s-a dus să viziteze acel loc. Cat despre Traian, cum cetatea sa Tropaeum Traiani, pomenită şi în versuri, era aproape de renumita peşteră, deci nu ar trebui să ne îndoim de spusele baladei.

În ceea ce priveşte sfârşitul Sfântului Andrei, sursele ortodoxe consemnează faptul că după ce acesta a ajuns în zona din jurul Mării Negre s-a retras cu doi ucenici la peşteră, de unde a început să propovăduiască credinţa. Ulterior, acesta a fost în zona Kievului, după care s-a întors în Dobrogea.

Înrăutăţindu-se relaţiile dintre daci şi romani în timpul lui Decebal (97-106), el coboară în sudul Dunării, reuşind să convertească la creştinism şi pe patriciana Maximilia. Dar fratele acesteia, Egheat, mare dregător la curtea imperială, închinător la idoli şi rău la suflet, l-a prins şi, după ce l-au bătut cu bicele de la cai, l-au dezbrăcat în frig şi l-au pironit pe o cruce în formă de X. Patriciana Maximilia, auzind la Roma cele întâmplate, a venit la locul martirajului împreună cu Stratochis, episcop de Pătară (convertit şi el la creştinism de Sf. Andrei), i-au luat trupul, l-au aşezat într-o raclă şi l-au dus în bisericile ferite de persecuţie. Atinse de bolnavii cu credinţă curată, moaştele au făcut minuni, vindecându-i pe aceştia.

În cursul sec. V împăratul Constantin, fiul lui Constantin cel Mare, a depus moaştele în biserica Sfinţiilor Apostoli din Constantinopol. Au fost ridicate de latini în anul 1204 şi duse la Roma. Abia în decembrie 1964 Roma le-a redat Greciei care le-a depus în catedrala metropolitană din Patras. Crucea Sf. Andrei a fost redată Greciei în 1980. În timpul împăratului Constantin, o parte din aceste moaşte au fost trimise şi la Tomis (Constanţa) unde era o puternică mitropolie. Astăzi se găsesc moaşte din trupul Sf. Andrei la mănăstirile Hurezi, Neamţ şi Secu.

Citește și
1 Comentariu
  1. Valis spune

    Multumim pentru informatia pretioasa .

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.