Încă un pas în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea

0

Un nou pas a fost înregistrat în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, odată cu recunoaşterea de către Adunarea plenară a Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor a celei de-a doua minuni atribuite papei de origine poloneză, scrie marţi agenţia Ansa, preluată de AFP.

După toate probabilităţile, Ioan Paul al II-lea urmează să fie canonizat până la sfârşitul acestui an, iar ceremonia ar putea avea loc în luna decembrie, potrivit agenţiei menţionate. Cardinalii şi episcopii membri ai Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor au aprobat a doua minune, după cea care a permis beatificarea rapidă a fostului papă.

În luna aprilie, o comisie de şapte medici ai Congregaţiei au recunoscut vindecarea inexplicabilă a unei femei. Minunea, care s-a petrecut chiar în seara beatificării lui Ioan Paul al II-lea, pe 1 mai 2011, a fost aprobată în luna iunie de o comisie de teologi.

Papa Francisc este cel care va semna decretul care autorizează canonizarea, act prin care o persoană este recunoscută ca sfânt (sau sfântă) al Bisericii Catolice. Papa va convoca apoi un consistoriu în cadrul căruia va fi anunţată data canonizării.

Procesul canonic prin care o persoană este declarată sfântă necesită recunoaşterea prin examene clinice a unei minuni pentru beatificare (efectivă din mai 2011 pentru Ioan Paul al II-lea) şi a celei de-a doua pentru canonizare.

La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, în 2005, la capătul a 27 de ani de pontificat, unul din cele mai lungi din istorie, mulţimea a strigat ‘santo subito’ (‘Să fie declarat sfânt imediat’). Papa Benedict al XVI-lea a permis imediat examinarea virtuţilor şi operei sale pentru ca fostul suveran pontif să fie declarat sfânt.

Cotidianul La Stampa scrie că un alt predecesor al papei Francisc, Ioan al XXIII-lea, ar putea fi canonizat odată cu Ioan Paul al II-lea. Ioan al XXIII-lea, numit şi ‘bunul papă’, aflat în fruntea Bisericii Catolice între 1958 şi 1963, a fost cel care a convocat Conciliul Vatican II (pentru analizarea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă).Este comparat adesea cu Francisc pentru atitudinea sa pastorală şi binevoitoare la adresa mulţimilor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.