Rovana Plumb: Lucrez în parteneriat cu prinţul Charles pentru promovarea Munţilor Carpaţi

0 6

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, miercuri, că are o colaborare apropiată cu prinţul Charles şi echipa acestuia, în ceea ce priveşte protejarea şi promovarea regiunii Munţilor Carpaţi din România.

 ‘Ministerul este implicat în elaborarea strategiei Munţilor Carpaţi şi promovarea ecoturismului. Lucrez în parteneriat cu echipa prinţului Charles, care promovează tot ceea ce înseamnă România şi zona Munţilor Carpaţi’, a spus Rovana Plumb, cu ocazia Conferinţei Internaţionale de Turism, găzduită de Palatul Parlamentului din Bucureşti.

Rovana Plumb a subliniat că ministerul pe care îl conduce va conlucra cu ministrul pentru IMM şi Turism, Maria Grapini, pentru implementarea de măsuri care să facem astfel încât ecosistemul şi turismul Deltei să devină o componentă importantă a turismului european.

Ministrul Mediului a mai spus că Delta Dunării este deja o destinaţie recunoscuta la nivel internaţional, iar la nivelul acestui areal s-au făcut paşi importanţi spre dezvoltarea ecoturismului.

‘Au au fost realizate trei centre de vizitare, un traseu tematic Natura Trail, numeroase trasee pe apă sau pe uscat, a fost realizat un plan strategic pentru dezvoltarea turismului durabil, o strategie de conştientizare, un regulament de urbanism şi un regulament de circulaţie pentru ambarcaţiuni, au fost create numeroase programe ecoturistice, promovate prin intermediul tur-operatorilor din ţară sau din străinătate’, a explicat Plumb.

Aceasta consideră că unul dintre obiectivele care stau la baza Planului strategic pentru dezvoltarea turismului durabil în Delta Dunării este explorarea Deltei ‘într-o maniera lentă’, ţinând cont de necesitatea protejării patrimoniului natural şi a valorilor culturale, a respectării comunităţilor, mediului şi tradiţiilor locale.

‘Acţionăm în acest sens prin direcţionarea fluxului de vizitatori si redistribuirea presiunii asupra habitatelor naturale, prin filtre (de timp şi/sau de accesibilitate – blocarea semi-naturală a unor areale, accesul permis numai ambarcaţiunilor fără motor sau cu motoare de mică putere), integrarea produselor, tradiţiilor şi gastronomiei locale în ofertele turistice, crearea unor trasee speciale pentru drumeţie, ciclism, pentru canoe şi caiac, diversificarea ofertei turistice prin integrarea pachetelor de birdwatching în oferta generală’, a arătat Rovana Plumb.

Planul de acţiune pentru Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, prind ARBDD, include reabilitarea şi extinderea punctului de informare turistică Sulina, realizarea a trei puncte de informare turistica la Murighiol, Chilia Veche, Sfântu Gheorghe, amenajarea a 28 locuri de campare, modernizarea şi diversificarea cantonului Gura Portiţei, realizarea unui nou centru de vizitare în oraşul Sulina pentru zona pontică, amenajarea unor trasee de acces şi a unor observatoare ornitologice, reabilitarea şi modernizarea punctului de informare Crişan, realizarea unui nou traseu tematic (Natura Trail) în zona oraşului Sulina, realizarea a trei puncte de informare turistica, la CA Rosetti, Istria, Caraorman şi realizarea unor cantoane în zonele: Somova-Saun, Grindul Chituc, Grindul Lupilor – Canal.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata