Proiectul Dracula pentru promovarea Transilvaniei reprezintă cea mai profitabilă strategie de dezvoltare a turismului

0

Proiectul Dracula pentru promovarea Transilvaniei reprezintă cea mai profitabilă strategie de dezvoltare a turismului din regiune, se arată într-un comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), remis joi.

‘În sfârşit, autorităţile locale din Transilvania au înţeles că mitul Dracula reprezintă un vehicul inegalabil de promovare turistică a zonei. Construcţia pe această bază trebuie să fie spectaculoasă şi neinhibată de prejudecăţile care au ţinut până acum la sertar cel mai valoros brand de ţară al României. Toate locurile încărcate de istorie ale Transilvaniei pot deveni astfel obiective turistice de renume internaţional, iar efectul pentru dezvoltarea nu doar a turismului din zonă, ci şi a economiei în general, este incalculabil’, spune Dan Matei Agathon, preşedintele FPTS.

Autorităţile locale din şase judeţe din Transilvania ar putea dezvolta, din fonduri europene, un proiect regional denumit „Dracula”, care să prezinte şi să valorifice miturile şi legendele locale, propunerea fiind făcută de primarul din Târgu Mureş. Primarul Dorin Florea s-a adresat recent omologilor săi din localităţile aflate în zona periurbană, propunându-le organizarea unei serii de întrevederi având ca scop analiza propunerii şi identificarea unor proiecte comune de anvergură regională ce se pot califica pentru finanţare din fonduri europene în perioada 2014 – 2020, se arată pe site-ul Primăriei Tg. Mureş.

‘Brandul Dracula există de mult timp, el trebuie doar exploatat şi împachetat cum se cuvine, iar apoi vândut într-o manieră modernă. Cea mai mare oprelişte în acest sens a fost, până acum, timorarea unei părţi a opiniei publice în faţa asocierii României cu legenda ţesută în jurul lui Vlad Ţepeş. Această percepţie s-a schimbat, în sfârşit, aşa încât este timpul să profităm de un mit recunoscut pe plan mondial şi să-l punem la treabă pentru turismul românesc. Proiectul Dracula pentru promovarea Transilvaniei reprezintă cea mai profitabilă strategie de dezvoltare a turismului din regiune şi trebuie gestionat în exact această manieră, fără rezerve sau prejudecăţi’, se precizează în comunicatul FPTS.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.