Criza zonei euro: Religia mitei

0

Corupţia reprezintă una dintre principalele cauze ale deficienţelor economice din statele membre ale zonei euro care depun eforturi pentru a ieşi din criză. Faptul că majoritatea acestor ţări sunt catolice – o religie care, permanent, a tolerat corupţia mai mult decât alte păcate – ar putea să nu fie o simplă coincidenţă, scrie presseurop.eu.

“În Europa actuală, corupţia este cea mai mare ameninţare individuală la adresa democraţiei. Din ce în ce mai mulţi europeni îşi pierd încrederea în statul de drept”, declara, în ianuarie 2013, secretarul general al Consiliului Europei, norvegianul Thorbjørn Jagland. Este greu să spunem că greşeşte. Mai ales dacă ţinem cont de faptul că ţările cele mai corupte din Europa sunt de cele mai multe ori şi democraţii aflate în criză. Sau nu sunt deloc democraţii (este cazul, spre exemplu, al Rusiei conduse de preşedintele Vladimir Putin, unde corupţia generează, potrivit estimărilor, pierderi de peste 20% din Produsul Intern Brut).

Portugalia. Italia. Grecia. Spania. Iniţialele acestor patru ţări formează oribilul acronim PIGS (care iniţial includea şi Irlanda). Un acronim utilizat de o anumită parte a presei, în special de cea anglo-saxonă, pentru a se referi la economiile fragile ale statelor sud-europene. Pe scurt, este vorba de ţările considerate responsabile pentru criza din zona euro. În mod clar, este vorba de generalizări.

  • Un risc al determinismului cultural

Regiunea italiană Lombardia, care are randament economic, pare să aibă puţine lucruri în comun cu provincia turistică portugheză Algarve; aparent, o metropolă globală precum Barcelona este situată la ani lumină distanţă de haosul din Atena. Totuşi, există ceva adevărat în acronimul PIGS. Dincolo de criza economică, ţările menţionate au şi altceva în comun. Spre exemplu, clase politice în cea mai mare parte corupte.

Oraşul Milano, scena a numeroase scandaluri politice, este oare atât de diferit de Lisabona? Provincia clientelară Catalonia oare chiar nu are nimic în comun cu Grecia? Şi, în contextul în care, în fiecare zi, în ziarele sud-europene, apare numele câte unui politician acuzat de corupţie, sunt atât de surprinzătoare victoriile electorale ale forţelor populiste şi anti-sistem?

Există riscul de a considera corupţia drept o specificitate culturală a întregii Europe de Sud. Şi de a cădea în stereotipurile anumitor tabloide nordice care îi descriu pe italieni, pe greci şi spanioli ca fiind un grup de paraziţi dedicaţi dezmăţului şi mitei. Apoi, când ne dăm seama că ţările din grupul PIGS sunt preponderant catolice (excepţia este Grecia, ţară ortodoxă), în timp ce naţiunile cel mai puţin corupte din lume sunt protestante (cu excepţia statului Singapore), riscul determinismului cultural devine mai concret ca niciodată.

  • Diferenţă între păcate

“Clientelismul şi cultura politică neopatrimonialistă sunt caracteristici ale statelor europene mediteraneene. În ţările catolice, religia este un factor important în explicarea comportamentelor de vot şi culturii politice dominante”, afirmă Luís de Sousa, cercetător la Institutul de Ştiinţe Sociale al Universităţii din Lisbona şi preşedintele filialei portugheze a organizaţiei Transparency International.

“Cu toate acestea, nu aş vrea să acord o semnificaţie excesivă religiei în detrimentul altor factori structurali care ar putea influenţa modul în care oamenii percep şi interacţionează cu fenomenul corupţiei. Se spune că ţările cel mai puţin corupte din lume sunt protestante, dar, dacă analizăm cu atenţie clasamentul, observăm multe ţări subsahariene colonizate de state protestante”, explică el.

Părerea este împărtăşită de profesorul Gianfranco Pasquino, de la Centrul Bologna al Institutului pentru Studii Internaţionale Avansate aparţinând Universităţii Johns Hopkins. “Este evident că religia contează, însă, spre exemplu, catolicii din ţările majoritar protestante nu sunt mai corupţi decât concetăţenii lor luterani sau calvini. Prin urmare contează structura complexă a sistemului. Poate mai mult decât religia, un rol important îl joacă atitudinea Bisericii faţă de corupţie. Biserica a tolerat prea mult timp corupţia, considerând păcatele cu caracter sexual mai grave decât cele privind banii”.

  • O soluţie inedită

Pe de altă parte, într-o ţară profund catolică, Irlanda (în trecut membră a acronimului PIIGS), a fost găsită o soluţie inedită pentru contracararea clientelismului şi legăturilor între politică şi sistemul financiar: numirea unor străini la conducerea băncilor irlandeze, aflate la originea crizei financiare izbucnită în Irlanda în 2008. În acest fel, britanicul Matthew Elderfield, fostul şef al Autorităţii Monetare din Insulele Bermude, a fost desemnat preşedinte al Autorităţii de supraveghere financiară a Băncii centrale irlandeze.

Potrivit ziarului Financial Times, care a dedicat un articol acestei teme, “numirea unui străin într-o funcţie atât de importantă a fost un moment foarte controversat pentru Irlanda, o naţiune mică în care legăturile familiale, conexiunile politice şi clientelismul au dominat sectorul financiar”.

Elderfield are o bună companie. Viceguvernatorul Băncii centrale a Irlandei, Stefan Gerlach, este suedez, la fel şi directorul economic, Lars Frissell. În concluzie, la Dublin a părut a fi o idee bună folosirea renumitei integrităţi a scandinavilor pentru a reda o anumită tentă etică unui sistem bancar şubrezit.

Cine ştie dacă ideea nu ar putea fi importată, cu unele îmbunătăţiri, în Europa de Sud…, măcar pentru a încredinţa guvernarea Greciei şi a unor regiuni italiene şi spaniole, unor tehnocraţi nordici. În fond, Danemarca, Finlanda şi Suedia sunt pe primul, al doilea şi al patrulea loc în clasamentul Transparency International. Pentru aceste ţări, o societate fără corupţie este posibilă.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.