Fotbal: Steaua va disputa cu porţile închise meciul cu Sheffield Wednesday

0

Campioana României, Steaua Bucureşti, aflată într-un stagiu de pregătire în Anglia, va disputa cu porţile închise partida cu formaţia Sheffield Wednesday, programată sâmbătă, aşa cum s-a întâmplat şi la precedentul amical, cu Notts County.

„Facem precizarea că această decizie nu aparţine clubului nostru, ci este o condiţie impusă de către conducerea Complexului St. George’s Park. Motivul luării acestei decizii de către gazdele noastre este acela că terenurile de antrenament nu sunt prevăzute cu tribune, astfel încât nu se îndeplinesc condiţiile necesare pentru siguranţa spectatorilor”, precizează clubul Steaua într-un comunicat.

„Le mulţumim pentru întelegere suporterilor Stelei din Anglia Şi sperăm că nu s-au lăsat influenţaţi de articolele de presă în care s-a acreditat ideea falsă conform căreia roş-albaştrii se ascund de proprii fani”, adaugă comunicatul.

Steaua a câştigat primele două meciuri amicale disputate în Anglia, impunându-se cu 4-0 în faţa scoţienilor de la Livingston FC, înainte de a dispune cu 2-0 de formaţia engleză de liga a 3-a Notts County.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.