Liviu Dragnea: Recensământul reprezintă un argument în plus ca regiunile să fie înfiinţate cât mai rapid

0

Recensământul reprezintă un argument în plus ca regiunile să fie înfiinţate rapid, a declarat vineri vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

În opinia acestuia, era normal ca recensământul să genereze controverse, dar nu trebuie să existe pe tema acestuia atât de multe supărări, pentru că România are nevoie de stabilitate.

Potrivit vicepremierului, dincolo de discuţiile despre cvorumul de la referendumul de anul trecut pentru suspendarea preşedintelui, recensământul conţine câteva lucruri „care pun serios pe gânduri” referitor în principal la migraţia populaţiei, la mişcările demografice, la depopularea unor regiuni.

„Şi recensământul este un încă un argument în plus pentru ca regiunile să fie înfiinţate cât mai rapid, pentru a putea echilibra şi stabiliza această reţea de dezvoltare de care am mai vorbit. (…) Numai aşa se poate opri migraţia spre centrele dezvoltate şi, pe de altă parte, plecarea din ţară”, a susţinut Dragnea.

El s-a arătat de acord cu faptul că „marea dispută” este interpretarea de cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe liste.

„Este marea dispută – ce înseamnă liste electorale permanente? Există anumite articole din anumite legi care spun că cvorumul se calculează din cetăţenii cu drept de vot înscrişi şi în listele electorale permanente, există altele care spun că în liste se trec cetăţeni cu domiciliul stabil. Decizia Curţii Constituţionale spune să fie calculată şi populaţia care trăieşte pe tot globul pământesc. (…) Dacă mai stăm două luni să ne smulgem părul din cap – ce ar fi însemnat dacă recensământul ar fi fost validat anul trecut înainte de referendum – ce câştigăm? Curtea a decis”, a afirmat ministrul Dezvoltării.

În opinia sa, „marea greşeală” pe care Guvernul trebuie să o regleze, printr-un act normativ, „odată pentru totdeauna” este că nu este reglementat în detaliu mecanismul prin care listele electorale se actualizează, pentru a nu mai exista posibilităţi de interpretare.

Referindu-se la pragul de 50 la sută plus unu la referendum, vicepremierul a arătat că nu există vreo decizie în acest sens.

„Nici n-am avut o discuţie semnificativă în USL cu argumente pro şi contra despre acest subiect şi nici nu mă grăbesc. Trebuie să luăm decizia astăzi? Nici nu ştiu dacă a apărut motivarea Curţii Constituţionale. Nu trebuie să luăm decizia nici mâine, proiectul este atât de important pentru viitorul acestei ţări, încât trebuie să-l analizăm cu maximă atenţie. (…) Avem timp suficient să luăm această decizie înainte de a spune foarte simplu ‘nu mai putem face’. Sunt judecătorii Curţii Constituţionale care spun că nu mai putem face regiuni din acest an. Trebuie să ne gândim să vedem dacă nu cumva poporul român are resurse suficiente pentru a veni la această chemare ca să schimbe istoria României. Dacă vom analiza şi vom vedea dacă nu există nicio posibilitate (…) de ce să o luăm astăzi?”, a spus Dragnea.

Acesta a subliniat că, dacă Legea fundamentală va fi modificată prin referendum, proiectul de regionalizare pe care îl coordonează va fi pus a doua zi pe masa Guvernului.

„Dacă nu vom face referendum în acest an, avem o variantă de rezervă în limitele actualei Constituţii care să facă o jumătate de pas, urmând ca cealaltă jumătate de pas să fie făcută anul viitor. Am discutat ieri cu primul-ministru şi a rămas că ne gândim în continuare şi analizăm în continuare”, a adăugat Liviu Dragnea.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.