Lucrul de la distanţă şi programul flexibil duc la creşterea productivităţii, potrivit unui studiu

0

Studiul ‘WorkAnywhere’, realizat de Swisscom şi CFF, arată că programul flexibil şi lucrul de la distanţă au efecte benefice asupra productivităţii, scrie 20minutes.ch.

 În cadrul cercetării realizate în februarie şi martie, 260 de salariaţi au lucrat de multe ori în afara biroului, au spus presei joi, la Berna, cele două societăţi. Scopul era să se evalueze în ce măsură programul flexibil permite evitarea orelor de vârf în transporturi.

Au fost analizate efectele acestui mod de lucru asupra performanţelor, echilibrului între viaţa profesională şi cea personală, precum şi asupra comportamentului de echipă. Participanţii au încercat să evite orele de vârf lucrând de acasă sau alegând alte ore de mers la serviciu. Rezultatul a fost că salariaţii au lucrat mai mult de acasă sau chiar de pe drum, în mijloacele de transport, în afara orelor de vârf.

Studiul arată că, prin uşoare modificări de conduită, se pot realiza performanţe însemnate. Pe baza rezultatelor obţinute, cercetătorii apreciază că trenurile ar putea fi mai goale cu 7% dacă cei care fac naveta ar călători în afara orelor de vârf. În plus, satisfacţia şi productivitatea au crescut şi 53% dintre participanţi au spus că sunt mai motivaţi. O estimare separată, realizată de cadrele de conducere, a dezvăluit un efect pozitiv asupra productivităţii. Ele au apreciat că încrederea în colaboratori, răspunderea individuală şi un echipament informatic modern sunt principalele condiţii pentru aplicarea unor astfel de forme de lucru.

Profesorul Hartmut Schulze consideră că lucrul flexibil ţine de strategia de întreprindere care, odată pusă în practică, aduce beneficii ambelor părţi – firme şi salariaţi.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.