Securitatea alimentară din Siria s-a degradat semnificativ

0 8

Securitatea alimentară s-a degradat puternic în cursul ultimului an în Siria, unde producţia agricolă a ţării ar urma să se diminueze şi mai mult în cursul următoarelor 12 luni, potrivit unui raport publicat vineri de Agenţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi de Programul Alimentar Mondial (PAM), transmite AFP.

„Producţia agricolă şi accesul la hrană au plătit un tribut puternic în acest an”, potrivit raportului, realizat în urma unei misiuni la faţa locului în mai şi iunie.

„Plecând de la principiul că criza în curs continuă, producţia internă în următoarele 12 luni va fi grav compromisă”, a atenţionat raportul.

Misiunea FAO şi a PAM evaluează nevoile de import de grâu la 1,5 milioane de tone pentru perioada 2013-2014. Producţia actuală de grâu se ridică la 2,4 milioane de tone, cu 40% mai mică decât înainte de începerea conflictului.

Pe de altă parte, creşterea de păsări de curte s-a diminuat cu 50% comparativ cu 2011.

Insecuritatea alimentară a fost accentuată de strămutările de persoane, întreruperile în producţia agricolă, şomaj, sancţiunile economice, deprecierea monedei locale şi preţurile ridicate la alimente şi combustibil.

Preţul mediu al grâului s-a dublat între mai 2011 şi mai 2013 în mai multe regiuni ale ţării.

Raportul atrage de asemenea atenţia şi asupra riscurilor de epidemie printre animale, în special din cauza penuriei de vaccinuri.

În colaborare cu organizaţii partenere din Siria, PAM a furnizat o asistenţă alimentară pentru 2,5 milioane de persoane în iunie, o cifră care ar urma să crească la 3 milioane în iulie. PAM furnizează printre altele şi un ajutor pentru un milion de refugiaţi în ţările vecine.

Pentru a-şi asigura misiunea, FAO a lansat un apel urgent pentru a obţine fonduri de 41,7 milioane de dolari, din care au fost strânse abia 10%. Acest fonduri sunt destinate achiziţiei de seminţe, de îngrăşământ şi de produse veterinare.

În ceea ce priveşte PAM, acesta are nevoie de peste 27 de milioane de dolari pe săptămână şi, pentru moment, nevoile sale de finanţare pentru a-şi îndeplini misiunea din Siria din iulie până în septembrie nu sunt asigurate decât în proporţie de 48%.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata