Traian Băsescu a promulgat Legea privind Statutul parlamentarilor

0 4

Preşedintele Traian Băsescu a semnat joi, 4 iulie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, informează Administraţia Prezidenţială.

Luni, 1 iulie, Camera Deputaţilor şi Senatul, reunite în sesiune extraordinară, au aprobat reexaminarea Legii privind Statutul senatorilor şi deputaţilor ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale a României. Decizia a fost luată cu 391 de voturi pentru şi un vot împotrivă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că are acordul tuturor grupurilor politice parlamentare privind votarea în unanimitate a modificărilor aduse Statutului deputaţilor şi senatorilor.

Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Comisia specială pentru Statut au decis luni eliminarea prevederilor din Statutul senatorilor şi deputaţilor asupra cărora Curtea Constituţională avea obiecţii de neconstituţionalitate. Astfel, cele trei comisii au decis eliminarea articolului 24 indice 1 şi indice 2, care prevedeau reţinerea parlamentarilor în caz de infracţiune flagrantă, dar şi procedura în cazul cererii de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau de senator.

Pe 26 aprilie, Administraţia Prezidenţială informa că Traian Băsescu a trimis preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate a legii care modifică Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Pe 19 iunie, Curtea Constituţională a României a decis că este neconstituţională modificarea Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la imunitatea parlamentară.

Curtea a constatat că sunt neconstituţionale art. I punctul 18 şi art. I punctul 19 din legea care modifică Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Judecătorii au constatat că aceste prevederi încalcă art. 1 alin. 5) din Constituţie care prevede: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata