Furnicile pot anunţa cutremurele de pământ

0

Furnicile îşi modifică comportamentul înaintea unui cutremur de pământ, chiar şi de mică magnitudine. Ele îşi încetează activităţile obişnuite şi se depărtează mult de furnicar, fără îndoială ca să nu fie îngropate sub el, scrie passionsante.be.

A doua zi după seism, furnicile fac drumul invers şi viaţa îşi reia cursul. Este ceea ce a constatat o echipă de cercetători de la Universitatea Duisburg-Essen (Germania), după ce a observat timp de câţiva ani colonii de furnici din zone seismice active. Reacţia de anticipare a micilor animale apare când magnitudinea cutremurului depăşeşte două grade.

Comportamentul lor s-ar putea explica printr-o sensibilitate deosebită la emisiile de gaz sau la modificările câmpului magnetic. Oamenii de ştiinţă îşi vor continua cercetările pentru a confirma rezultatele şi poate pentru a se gândi la folosirea furnicilor ca adevărate detectoare pre-seismice. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.