AFP: Interceptarea grupului de sirieni, „primul caz de această amploare în Marea Neagră de la sfârşitul lui 2011”

0 10

Un velier ce transporta 33 de sirieni, printre care femei şi copii, care încercau să ajungă în Europa, a fost interceptat de poliţiştii de frontieră români, sâmbătă, în Marea Neagră, a anunţat Garda de Coastă duminică, transmite AFP.

‘Este vorba de primul caz de această amploare în Marea Neagră de la sfârşitul lui 2011 încoace’, a semnalat un purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă, pentru France Presse.

Cercetările au permis să se stabilească faptul că la bord se aflau 20 de bărbaţi, opt femei şi şapte copii, adică 33 de cetăţeni sirieni şi doi cu cetăţenie turcă. Sirienii au explicat că apelaseră la călăuzele turce pentru a-i ajuta să intre într-o ţară din spaţiul Schengen, potrivit aceleiaşi surse, care citează un comunicat al Gărzii de Coastă.

România nu face parte din spaţiul Schengen, însă are frontieră cu Ungaria, ţară membră a spaţiului Schengen. Migranţii sirieni fac obiectul unei anchete pentru ‘intrare ilegală’ pe teritoriul României, iar cele două călăuze turce, pentru că au atras clienţi şi i-au ajutat să treacă în mod ilegal o frontieră, adaugă sursa citată.

Violenţele s-au soldat cu peste 100.000 de morţi în Siria de la declanşarea, în martie 2011, a unei mişcări populare care s-a transformat în conflict armat, în contextul represiunii exercitate de regim, potrivit unei organizaţii neguvernamentale siriene citate de AFP.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata