China şi Elveţia au semnat un acord de liber schimb

0

China şi Elveţia au semnat sâmbătă la Beijing un acord de liber schimb, al doilea de acest fel încheiat de guvernul chinez cu o ţară europeană, după cel semnat în luna aprilie cu Islanda, evenimentul având loc în contextul disputei comerciale dintre China şi Uniunea Europeană, relatează AFP.

Ministrul elveţian al economiei, Johann Schneider-Ammann, a subliniat importanţa vastei pieţe interne chineze şi potenţialul de creştere al acesteia, acest acord oferind Elveţiei perspective comerciale solide în afara Europei după severa criză care a marcat zona euro în ultimii ani. El a insistat şi asupra protecţiei împotriva riscurilor financiare pe care acordul o oferă.

China este al treilea partener comercial al Elveţiei, după Uniunea Europeană şi SUA, schimburile comerciale dintre cele două ţări ridicându-se anul trecut la 26,3 miliarde de dolari, din care 22,8 miliarde reprezintă exporturile Elveţiei în China. Astfel, Elveţia este una dintre puţinele ţări occidentale care au o balanţă comercială excedentară în relaţiile cu China.

Semnarea acestui acord survine în timp ce relaţiile dintre China şi UE sunt tensionate de un conflict comercial. Comisia Europeană a anunţat la începutul lui iunie că va impune taxe provizorii asupra panourilor solare chineze, iar Beijingul a replicat lansând o anchetă antidumping asupra vinurilor importate din Uniunea Europeană. Negocierile bilaterale pentru soluţionarea acestui diferend nu au condus până în prezent la niciun rezultat.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.