IGPR: Peste 180 de infracţiuni economice, depistate în ultima săptămână

0

Peste 180 de infracţiuni economice au fost depistate în ultima săptămână la nivel naţional, iar aproximativ 200 de persoane suspectate de comiterea acestor fapte sunt cercetate de oamenii legii, informează printr-un comunicat Poliţia Română.

„În perioada 28 iunie – 4 iulie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, în urma acţiunilor şi controalelor desfăşurate la nivel naţional, poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au depistat 183 de infracţiuni economice. Poliţiştii au descoperit în ultima săptămână 88 de infracţiuni de evaziune fiscală, 11 delapidări, opt infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, patru fapte prevăzute de legislaţia privind spălarea banilor şi zece infracţiuni de uz de fals”, relevă sursa citată.

De asemenea, oamenii legii cercetează 31 de înşelăciuni, două infracţiuni de abuz în serviciu, cinci de complicitate la înşelăciune, trei fapte de neglijenţă în serviciu, tot atâtea fapte prevăzute de Codul Vamal, o faptă de corupţie, patru fapte stipulate de Codul Fiscal, şase infracţiuni de contrabandă şi trei de gestiune frauduloasă.

Un număr de 206 persoane sunt suspectate de comiterea acestor fapte, dintre care zece sunt cercetate în stare de reţinere.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.