Liviu Voinea: Guvernul este preocupat să existe salarii corecte în sectorul bugetar

0

La nivelul Guvernului există o preocupare pentru salarii corecte în sectorul bugetar şi pentru elaborarea unei legi a salarizării funcţionale, aplicabile, a declarat, duminică, 7 iulie, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

„Există o preocupare pentru noi să existe salarii corecte în sectorul bugetar, să nu fie o inegalitate foarte mare între salariile cele mai mici şi cele mai mari. Înseamnă ca salariile mici, salariile profesorilor, salariile doctorilor să fie mai mari. Înseamnă pe de altă parte, ca salariile mai mari, uneori prea mari, ale unor directori, să nu mai crească, să se plafoneze, în timp să scadă gradual. Ideea este că atunci când va exista pusă pe hârtie o formă, o propunere a unei noi legi a salarizării unitare, ea va fi discutată cu FMI şi cu Comisia Europeană şi va constitui, dacă va fi cazul baza pentru bugetul anului următor, al execuţiei bugetare următoare”, a spus Voinea, la postul RTV.

Ministrul delegat a explicat că a fost o notă la Guvern, la ministerul Muncii, în săptămâna care s-a încheiat, care prevedea începerea unor discuţii privind reluarea legii salarizării unitare.

„Legea salarizării unitare nu este în vigoare, în ceea ce priveşte partea cea mai importantă a sa, anexa cu salariile. A fost o notă în Guvern de la Ministerul Muncii, care prevede posibilitatea începerii unor discuţii, dar fără Ministerul Finanţelor, fără Ministerul Dezvoltării astfel de discuţii nu pot avea loc. Există o notă, nu este vorba despre o propunere, deocamdată. În momentul în care Guvernul va avea o propunere se va pune pe masa partenerilor internaţionali, Comisia Europeană şi FMI. După cum ştiţi este o lege negociată în urmă cu trei ani, dar care, în punctul ei cel mai important nu se aplică, pentru că dacă s-ar aplica, ar creşte foarte mult cheltuielile totale de salarizare şi atunci acea lege trebuie modificată”, a subliniat Voinea.

Acesta consideră că legea salarizării elaborată de Guvernul Boc nu este funcţională.

„Există intenţia Guvernului de a face funcţională, aplicabilă, o lege a salarizării unitare în sectorul bugetar. În acest moment ea nu este aplicabilă, pentru că în legea de acum trei ani s-au strecurat o serie de inadvertenţe. Cum ar fi coeficientul între fiecare treaptă de salarizare, ceea ce va face, în cazul în care ar creşte salariul iniţial de bază, să crească toate salariile pe grilă, lucru care ar da peste cap concepţia totală a anvelopei salariale, care n-ar mai rămâne la nivelul de 6 la sută din PIB. Dacă legea nu se aplică, înseamnă că nu e aplicabilă, cum nu s-a aplicat nici în 2012. Legea aceea la care faceţi referire (a Guvernului Boc n.r.) în punctul cel mai important, cel al nivelului salarizării, nu se aplică în prezent şi nu s-a aplicat nici în ultimii trei ani. Este prorogată în fiecare an. Este făcută de asemenea natură, că dacă s-ar aplica ar creşte cheltuiala totală cu salariile foarte mult. Deci este nevoie de o lege corectă”, a subliniat Liviu Voinea..

Pe de altă parte, ministrul delegat pentru Buget a arătat că în Guvern a fost respinsă o propunere ca la o lege a salarizării să lucreze o firmă de consultanţă.

„Această propunere a fost respinsă. Propunerea ca o firmă de consultanţă de se ocupe de aşa ceva a fost respinsă. Evident există capacitatea la nivelul Guvernului şi nici nu trebuie să angajezi o firmă de consultanţă pentru asta. Există partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană şi FMI şi există capacitate la Ministerul Finanţelor, la Ministerul Muncii şi la Ministerul Dezvoltării. Ce s-a stabilit este că se va lucra la o nouă lege de salarizare unitară. Mai mult decât atât trebuie să aibă încadrare în buget şi în al doilea rând să aibă, în mod firesc, girul partenerilor internaţionali”, a spus Voinea.

În ceea ce priveşte data unei posibile finalizări a noii legi a salarizării, Liviu Voinea a explicat că „dacă va putea fi finalizată până în septembrie, atunci va fi luată în calculul bugetului pe anul viitor”.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.