Şeful Bundesbank spune că BCE nu poate rezolva criza din zona euro

0

Banca Central Europeană (BCE) nu poate rezolva criza din zona euro, a declarat duminică preşedintele Băncii centrale a Germaniei (Bundesbank) Jens Weidmann, presând guvernele din zona euro să-şi pună economiile în ordine şi să-şi înăsprească politicile fiscale, transmite Reuters.

‘Politica monetară a făcut mult pentru a absorbi consecinţele economice ale crizei dar u poate rezolva criza’, a declarat Weidmann la o conferinţă a economiştilor organizată la Aix-en-Provence, sudul Franţei. ‘Aceasta este opinia împărtăşită e majoritatea membrilor consiliului guvernatorilor BCE. Criza a fost provocată de deficienţe structurale şi în consecinţă are nevoie de soluţii structurale’, a adăugat Weidmann.

Weidmann, recunoscut ca fiind unul dintre ‘durii’ consiliului guvernatorilor BCE, nu vrea ca banca să intervină prea puternic pentru soluţionarea crizei economice din zona euro permiţând astfel guvernelor să relaxeze reformele. ‘Pentru a elibera potenţialul monedei unice, sunt necesare eforturi pe două fronturi: reforme structurale precum şi eliminarea garanţiilor implicite pentru bănci şi obligaţiuni guvernamentale’, a spus Weidmann.

Şeful Bundesbank a făcut de asemenea în apel către guvernele statelor din zona euro să taie legăturile foarte strânse între bănci şi obligaţiuni guvernamentale, apreciind că băncile deţin mult prea multe obligaţiuni emise de guvernele lor. Pentru a contracara investiţiile excesive în obligaţiuni guvernamentale, Weidmann crede că regulile de capital trebuie schimbate pentru a ţine cont de riscurile şi nivelele de expunere. ‘Numai atunci vor putea băncile să facă faţă repercusiunilor intrării în incapacitate de plată a unui stat’, a apreciat Jens Weidmann.

Aceste declaraţii vin la trei zile după ce BCE a anunţat că intenţionează să menţină dobânda de politică monetară la un minim record pentru o perioadă lună de timp. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a avertizat că actualul nivel record de 0,5% al dobânzii de referinţă ‘nu este limita inferioară’ şi de asemenea că BCE ar putea lua în considerare reducerea ratei la depozitele bancare (deja la nivelul zero) în încercarea de a stimula creditarea.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.