Armenia şi România vor să dezvolte relaţiile economice

0

Relaţiile economice şi comerciale dintre Armenia şi România au un potenţial de dezvoltarea, au declarat marţi ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Armenia, Gagik Beglaryan şi ministrul Economiei, Varujan Vosganian, la cea de a patra sesiune a comisiei interguvernamentale de cooperare Armenia – România, transmite Armenpress.

‘În ultimii ani, cooperarea comercială şi economică dintre cele două ţări s-a dezvoltat destul de instabil, iar indicatorii comerciali bilaterali sunt la un nivel scăzut. Sunt sigur acordurile încheiate cu ocazia sesiunii de astăzi vor avea un impact pozitiv asupra dezvoltării relaţiilor economice dintre Armenia şi România’, a spus ministrul Transporturilor şi Comunicaţiilor din Armenia, Gagik Beglaryan.

La rândul său, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a declarat fericit să contribuie la întărirea relaţiilor dintre Armenia şi România.

‘În primul rând ar trebui să utilizăm relaţiile tradiţionale, care au fost create de-a lungul timpului între cele două popoare. Românii i-au ajutat întotdeauna pe armeni în perioade dificile. Pe de altă parte, armenii din România nu sunt doar cetăţeni ci şi fondatori. Există oraşe în România care au fost construite de armeni’, a spus Varujan Vosganian.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, participă la cea de a IV-a sesiune a Comisiei mixte interguvernamentale româno-armene de colaborare economică (8-10 iulie) şi la Forumul de afaceri bilateral (10-12 iulie), care se vor desfăşura la Erevan (Armenia), alături de o delegaţie de oameni de afaceri reprezentând 27 companii româneşti din industria românească.

Pe agenda discuţiilor reuniunii se regăsesc subiecte privind perspectivele colaborării economice bilaterale dintre România şi Armenia în domeniile prioritare: comerţ, industrie, IMM-uri, turism, dezvoltare regională si administraţie publică, transporturi, agricultură, protecţia mediului, colaborarea între instituţiile financiar-bancare, protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, colaborarea pe linia oficiilor naţionale ale registrului comerţului, colaborarea in domeniul cercetării ştiinţifice, colaborarea între camerele de comerţ şi industrie.

Delegaţia română, condusă de ministrul Varujan Vosganian, cuprinde experţi din Ministerul Economiei, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului si Schimbărilor Climatice, precum şi reprezentanţi ai Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie Bilaterale din România (UCCIBR) şi ai altor instituţii şi companii de stat şi private.

În anul 2012, valoarea schimburilor comerciale româno-armene a fost de 7,87 milioane dolari, din care exportul Romaniei in Armenia a însumat 7,25 milioane dolari şi importul Romaniei din Armenia 0,62 milioane dolari, soldul balanţei comerciale fiind favorabil Romaniei cu 6,63 milioane dolari.

Procentual, valoarea totala a schimburilor bilaterale a scăzut cu 16% faţă de situaţia anului 2011, în cadrul căreia exportul a scăzut cu 18% iar importul a crescut cu 17% .

În primele 4 luni ale anului 2013, comparativ cu perioada similară a anului 2012, volumul schimburilor comerciale a crescut cu 6,2 %, din care exporturile au crescut cu 14,6 %, iar importurile au scăzut cu 93,3 %.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.